Zodii de îngeri cu chip de om! Aceste femei par desprinse dintr-o lume ireală

Aceste trei zodii de femei sunt îngerii lui Dumnezeu. Au cele mai bune calităţi şi sunt foarte bune la suflet. Ele par desprinse dintr-o lume ireală.

   

3. Săgetător
Toate femeile născute în perioada 22 noiembrie şi 21 decembrie, sub semnul Săgetătorului sunt printre cele care se apropie cel mai mult de perfecţiune. În primele două decenii de viaţă, femeia Săgetător este extrem de expansivă, de neliniştită.

Apoi se calmează uşor-uşor şi devine una dintre cele mai blânde femei. Nu îşi pierde independenţa şi optimismul, însă capătă o înţelepciune aparte, care o transformă într-un înger pe pământ.

Dacă cineva vine şi cere ajutorul, nu o să fie dezamăgit niciodată. Femeia Săgetător este mereu dispusă să ofere ajutor. Necondiţionat.

2. Rac
Un alt înger este femeia din zodia Rac. Cine nu o are prin preajma trebuie neapărat să caute una.

Are o inima de aur şi e tot ceea ce ţi-ai putea dori vreodată de a o femeie. Este acea mama grijulie, mereu atentă, acea gospodină perfectă pe care orice bărbat şi-ar dori-o de soţie, acea amanta pasională care ştie să asmută simţurile.

Ne putem baza oricând pe nativă acestui semn zodiacal deoarece ştim că se ţine de cuvânt, chiar şi atunci când situaţiile nu par să îi permită. Femeia Rac nu uită niciodată nimic, amintindu-şi aniversările şi zilele de naştere ale tuturor persoanelor pe care le cunoaşte. La fel, îi ţine minte pe cei care o ajută la greu şi îşi va materializa recunoştiinţă faţă de ei.

1. Gemeni
Un alt înger cu chip de om este femeia Gemeni. Este distractivă, isteaţă, iubitoare şi veşnic curioasă. Nu e neapărat cea mai blanda cu putinţă, dar este mereu acolo când ai nevoie, gata să îţi sară în ajutor.

Unele persoane iubesc din tot sufletul şi dau totul pentru partenerul de viaţă. Este şi cazul acestei zodii.

Astrele ne dezvăluie care este zodia care îşi lasă mari amprente asupra fiecărei persoane pe care o întâlneşţi şi pe care nu o vei uită niciodată pentru că te va iubi cum nu o va mai face nimeni altcineva.

Acest semn zodiacal este singurul din zodiac care nu este reprezentat de o fiinţă. Inseamnă echilibru, ordine şi egalitate şi de aceea, aceşţi nativi iubesc că nici o altă zodie.