Vouchere 2021. Cine sunt bugetarii care vor primi 1000 de lei în plus la salariu

Potrivit unei hotărâri adoptate în ședința Consiliului Local, profesorii din sectorul 5 urmează să primească vouchere în valoare de 1000 de lei pentru a participa la cursuri prin care să-şi dezvolte competenţele digitale și să îi ajute la predarea online.

   

„Educația copiilor noștri este o prioritate. Iar pentru ca ei să beneficieze de un învățământ de calitate, trebuie să îi susținem și pe profesori. Vedem că epidemia de COVID-19 nu a ajuns la final și elevii sunt nevoiți să învețe în continuare de acasă.

Vrem să ajutăm cadrele didactice să se perfecționeze în ceea ce înseamnă competențe digitale, pentru ca este esențial ca ei să fie foarte bine pregătiți pentru predarea online. Sumele nu sunt foarte mari, însă un astfel de proiect poate face diferența între un învățământ de calitate și unul deficitar.

Noi nu ne permitem să ne jucăm cu educația copiilor din Sectorul 5”, a spus primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, potrivit stiripesurse.

Programul „Voucher educaţional” va fi implementat de Primăria Sectorului 5, în colaborare cu Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache” şi cu unităţile de învăţământ de pe raza sectorului.

Centrul este cel care se va ocupa de procedura de achiziție a voucherelor, iar ulterior acestea vor ajunge la primărie, care le va distribui în școli și cadrelor didactice care vor beneficia de programele de dezvoltare a competențelor digitale.

Ministrul Educaţiei a explicat că profesorii titulari vor primi salariul întreg, indiferent de câte ore de curs vor trebui să predea claselor terminale, în sistemul online.

„Deci salariile… dacă e vorba de personal titular, vor primi salariul întreg. Dacă este vorba de cadre didactice care predau la clasele terminale și până acum știa toată lumea că e o vacanță între 2 și 11 aprilie, între 30 aprilie și 9 Mai”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Pe de altă parte, într-o informare trimisă de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ către profesorii pe care-i reprezintă, apare informația că la ședinta Comitetului pentru Dialog Social de joi a fost solicitată o soluție pentru profesorii care nu au ore la clasele terminale și pentru cei de la școlile profesionale și liceele tehnologice, scrie Edupedu.