Un şofer din Bacău şi-a rupt janta maşinii într-o groapă de pe Autostrada Moldovei, inaugurată miercuri

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere recunoaşte situaţia şi susţine că se mai pot întâmpla şi astfel de situaţii pentru că lucrările nu erau finalizate. Situaţie bizară la Bacău, la doar o zi după deschiderea tronsonului de 17 kilometri din Autostrada Moldova, eveniment care a avut loc în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis şi premierului Ludovic Orban.

   

Un băcăuan a postat pe Facebook fotografii cu janta unei maşini complet distrusă după ce a intrat într-o groapă pe autostradă.

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au confirma situaţia, spunând că au dat în exploatare tronsonul înainte de finalizare. „Se poate întâmpla. Nu era o groapă, era un rost de pe VEO Bacău. Se întâmplă astfel de lucruri. Noi am dat mai devreme această porţiune de autostradă tocmai pentru că este cerută de foarte multă lume.

Dacă până nu demult, politica era să facem recepţia la toată autostrada şi lumea aştepta foarte mult timp, ştiţi cum se spunea despre autostrăzi, că sunt muzeu, anul acesta s-a decis să dăm drumul ceva mai devreme. Se pun nişte restricţii până se termină tot lotul dar se poate circula civilizat”, a explicat Manuela Dumitru, purtătorul de cuvânt al CNAIR pentru Ziare.com.