Un samsar a vrut să-și vândă bolidul de lux pentru că nu-i plăcea soției, dar realitatea era de fapt alta

Un bărbat i-a luat cadou soției un Range Rover din Germania, dar femeii nu i-ar fi plăcut. Așa că el a scos mașina la vânzare. Realitatea însă era cu totul alta.

   

Filmarea a apărut pe canalul Andy Popescu. El a fost cel care a contactat vânzătorul, spunând că vrea să cumpere mașina și a filmat totul cu o pereche de ochelari cu cameră video. Până azi, vânzătorii cu care s-a întâlnit au fost cinstiți. Dar Nicu intră direct în categoria “samsar țepar”.

Andy Popescu s-a întâlnit cu vânzătorul Nicu într-o parcare.

“Am luat mașina din Germania, în urmă cu o lună, pentru soția mea. Dar abia și-a luat permisul și nu prea îi place. Mașina merge prea repede, e prea mare, știi cum sunt femeile. I-am făcut RAR-ul, are carte service, dar nu o am la mine. Am toate actele acasă”, îi povestește Nicu pe un ton complice.

În portbagaj, însă, Andy vede ulei de BMW:

– Bagi ulei de BMW în ?

– Da, așa mi-a spus mecanicul, așa am băgat. Nu am dus-o la orișicare, explică vânzătorul.

Nicu are un răspuns, deși nu foarte credibil, pentru orice întrebare. Zice de 100 de ori că mașina este “im-pe-ca-bi-lă” și că… “are linie”!

Dar motorul nu pornește din prima, iar suspensia pneumatică nu răspunde la prima comandă. Vânzătorul nu știe nici cât consumă vehiculul. “Cauciucurile sunt țiplă”, insistă el, deși cel de pe dreapta față apare franjurat.

Samsar țepar, vânzător de Range Rover, speriat de CarVertical
Andy Popescu introduce seria de șasiu pe CarVertical, în timp ce vânzătorul încearcă disperat să-i distragă atenția. Raportul îi arată că SUV-ul are kilometrajul dat înapoi și – deloc surprinzător – că a fost daună totală. (vezi GALERIA FOTO)Fotografiile încărcate în baza de date arată o mașină distrusă complet.

“Aplicația minte!”, îi spune samsarul. Când aude că va ajunge pe YouTube, Nicu intră în panică și încearcă să se dezvinovățească: “Așa sunt toate mașinile aduse în România. Nu mă pune pe internet, că nu mai vând nicio mașină. Eu din asta trăiesc!”

Andy Popescu îi reproșează că pune viețile oamenilor în pericol. Cum se încheie discuția?