Un apartament de lux din Constanța, devastat și transformat în bordel de chiriaşi

Un apartament de lux din Constanța fost devastat și transformat în bordel de chiriaşi. Locuința aparține unei femei care a crezut că, închiriindu-l, va reuși o afacere profitabilă. Avea să se înșele amarnic.

   

La scurt timp avea să înceapă coșmarul femeii care şi-a închiriat apartamentul situat în Tomis Plus, în regim hotelier! După doar 5 ore s-a trezit că locuința i-a fost distrusă de doi iubiţi puşi pe distracţie. Mai mult decât atât, aceştia şi-au chemat şi prietenii, destrăbălându-se ore întregi. Din cauza gîlăgiei, vecinii au chemat poliţia, iar la fața locului aceștia au descoperit un adevărat dezastru, scrie replicaonline.ro.

Mergând pe încredere, proprietara acestuia nu a cerut prea multe detalii cuplului: a înmânat, simplu, cheile de la ușă în jurul orei 22:30. Dimineaţă a descoperit că imobilul a fost vandalizat, ba mai mult, a aflat şi că petrecăreţii au fost daţi afară, cu forţa, de poliţişti. “Nu doar că au distrus apartamentul, au vomitat peste geam în curtea vecinilor, dar mi-au dispărut și alte lucruri de prin casă. Le dădusem cheia la ora 22:30, urmând ca următoarea zi, dimineață, să plece. Înţelegerea a fost pentru o noapte care a durat, de fapt, 6 ore. Atât le-a trebuit să distrugă un apartament”, a declarat femeia.

Un apartament de lux din Constanța, devastat și transformat în bordel de chiriaşi

Cei doi tineri şi-ar fi chemat şi alţi prieteni, făcând o petrecere în toată regula. Au spart geamuri, au devastat paturile şi au făcut dezastru pe podea. Proprietara apartamentului a precizat că vecinii le-au oprit chiar şi curentul pentru a-i determina să iasă din casă. “Când le-am dat cheile celor doi chiar păreau super ok. Păreau tineri, la locul lor. După ce am plecat au venit ceilalţi şi au dat petrecere pănă dimineața, la 4, când a întrat poliţia peste ei. Le-a fost oprit chiar şi curentul pentru a-i face să iasă. Erau vreo 6 persoane. Unii au fugit. Ei au plecat la 5 dimineața, după o ora de stat la ușă cu poliția și toți vecinii pentru că ei nu voiau să deschidă ușa”, a mai explicat femeia.

Ce au făcut polițiștii de la Secția 2, chemați la locul dezastrului? “Aceştia au identificat doi tineri care participau la o petrecere. Aceştia au fost sancţionaţi la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice şi la Legea 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pentru organizarea petrecerii”, au precizat reprezentanţii IPJ. Amenzile aplicate au fost în valoare totală de 2.900 de lei.