Trump, regele care „a înnebunit şi a pierdut America”: se întoarce glorios, se duce în exil sau îşi publică memoriile?

„A înnebunit şi a pierdut America” este o descriere a figurii tragice a regelui britanic George al treilea, care a pierdut coloniile americane şi, cu minţile pierdute, s-a retras la Castelul Windsor. Înfrânt în alegeri, Regele Trump este urmaşul său la câteva secole distanţă, dar varianta sa parodică, scrie în The Guardian Ian Martin, scriitor de satire politice, coautorul, între altele, al scenariului filmului „Moartea lui Stalin”.

   

Cei doi regi sunt diferiţi, dar ei par să aibă ceva în comun: amândoi s-au smintit după ce au pierdut America. Deşi nebunia lui Trump are alte accente decât o boală psihiatrică, acţiunile sale sunt la limita raţionalului. Totuşi, preşedintele american are deschise mai multe drumuri după înfrângere în funcţie de cât mult vrea să rişte: să-şi construiască o revenire glorioasă, să plece în exil sau să-şi scrie memoriile.

Pentru George al treilea războiul de independenţă american „nu s-a terminat prea bine”, fiind înfrânt în mod nefericit după ce „trimisese trupele să înfrângă rezistenţa şi să domine străzile”. Regele bipolar, cu o boală agravată, s-a retras din viaţa publică, dar în ciuda acestui sfârşit a strâns o bibliotecă impresionantă şi a câştigat o reputaţie de inteligenţă cultivată, scrie Ian Martin.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre Donald Trump, care reprezintă o continuare a poveştii regelui nebun la distanţă de câteva secole şi la al 45-lea preşedinte american: „Bătrânul Rege Trump stă baricadat la Casa Albă şi nu mai face mare lucru” în afară de a fi furios şi a striga la subordonaţi „pretinzând că EL a câştigat dat fiind că o multitudine de voturi democrate au provenit de la oameni morţi şi au fost foarte ilegale”. Stă îmbufnat ca un copilaş, „ca şi atunci când s-a încăpăţânat să nu scoată niciun cuvânt după moartea colegului său republican şi eroul de război John McCain. Există ceva aproape maiestos în dispreţul total pentru funcţia de preşedinte”. Ian Martin îl citează pe Karl Marx – „aparent, geniul malefic din spatele protestelor paşnice şi al Medicare (programul public de asigurări pentru persoanele de peste 65 de ani -n.red) – care a spus că entităţile istorice apar de două ori „mai întâi ca tragedie, apoi ca farsă”.

Cam despre asta este vorba şi în privinţa celor doi regi situaţi la poli opuşi. Situaţia Regelui Trump este continuarea lui George, dar în versiunea lui comică, Trump antrenându-se într-un marş de auto-parodie pe Twitter.

„Poate că va accepta în final înfrângerea şi se va retrage la Mar-a-Lago. Ok, poate nu lasă moştenire o bibliotecă, dar a acumulat o datorie impresionantă de 1 miliard de dolari. Trump nu va rămâne în memoria oamenilor pentru inteligenţa sa cultivată, dar cel puţin poate ţine minte „persoană, femeie, bărbat, cameră, TV”. George nu ar fi priceput 40% din listă, aşa că cine e fraierul?” Trump are deschisă o opţiune de carieră după preşedinţie şi anume mutarea Gambitul regelui (o deschidere agresivă în şah care poate expune regele -n.red), scrie Ian Martin care se întreabă cum le va plăcea susţinătorilor MAGA porniţi şi susceptibil de accese de furie o versiune a poveştii numită „Trump, Regele din exil” care să povestească despre Regele Trump, „uzurpat în manieră crudă de forţele întunecate ale Antifa”.

Ian Martin pariază că Donald Trump deja şi-a confecţionat o armură de luptă în care a început să exerseze, în aşa fel că în ianuarie „acest soldat neînfricat din QAnon ar putea să promită că se va întoarce glorios la Washington ca să-şi reclame şapca-bijuterie şi să se răzbune”. Drept urmare, ceilalţi adepţi îşi vor spune atunci că Regele Trump se va întoarce să-i căsăpească pe pedofilii satanişti şi să-i elibereze pe bieţii copii – nu şi pe cei 545 de copii separaţi de părinţi, arată scriitorul.

Ian Martin spune că dinastia Trump a avut mereu nişte caracteristici ale unei monarhii precum cea britanică: soţia stoică care închide ochii la escapade amoroase „pentru că aşa se petreceau lucrurile în Europa medievală” – fiica ascultătoare, consilier special în împuternicirea economică a femeilor, şi cei doi fii,ale căror conştiinţe sunt spaţii libere în aşteptarea oportunităţilor de sponsorizare.

Ce părere ar avea George al III-lea, patron al artelor, despre Donald Trump, care n-a mers mai departe de o cutie de cereale în lecturile sale? Este posibil ca ei să se înţeleagă – cel puţin în anumite aspecte: de pildă, George ar înţelege estetica Turnului Tower, cu abundenţa sa de decoraţiuni aurite, ţinând cont că prima sa acţiune ca rege a fost să comande trăsura aurie „hidoasă” în grandoarea ei (cântărind 4 tone, e trasă de opt cai, şi nu e foarte confortabilă -n. red) folosită şi azi de familia regală britanică. Trump probabil n-a văzut-o niciodată altfel şi-ar fi comandat şi el o copie pentru terenurile sale de golf.

Există paralele interesante între alienatul mintal George şi geniul stabil mintal Donald. George intra într-o stare de „locvacitate continuă” şi îl apuca noaptea vorbind tot mai incoerent până ajungea să facă spume de gură. Apoi, el avea şi obiceiul să fugărească femeile de la curte cu aceeaşi tehnică de agăţat pe care o descria şi Trump: „apucă-le de p…”

Autoproclamarea lui Trump Rege al Americii – sau de ce nu, Rege al Lumii” – ar fi un al doilea sezon uluitor al alegerilor din 2020, scrie Ian Martin, apreciind: „Tuturor ne-a plăcut primul sezon” – care a început aproape incredibil, a culminat destul de bine cu bani şi violenţă şi s-a sfârşit cu „convoaie înarmate de paznici şi ucigaşi creştini de demoni”.

În plus, n-a lipsit nici Rudy Giuliani. Concluzia: să salutăm „democraţia voastră funcţională care a furnizat corect ultimul preşedinte al SUA, un tip bătrân”.

„Poate că Regele nebun Trump nu a renunţat, în schimb pare să-şi fi pierdut interesul în orice ţine de preşedinţie, întrebându-se în treacăt dacă să bombardeze Iranul, dar în cea mai mare parte a timpului fiind dezlănţuit la adresa fantomelor care i-au furat tărâmul într-un scrutin aranjat”, scrie Ian Martin în The Guardian.

William Thackeray scria despre George al III-lea: „Istoria nu ne prezintă o figură mai jalnică decât aceea a bărbatului ajuns la bătrâneţe, orb, care, nemaifiind în toate minţile, rătăceşte prin palat, adresându-se unui parlament imaginar, revizuind trupe inexistente şi vorbind unor audienţe fantomatice”.

Ce face Trump acum, se va refugia în viaţa civilă, unde îl aşteaptă memoriile şi procesele, sau va lupta ca un rege rebel photoshopat chitit să lase în urmă acelaşi dezastru şi nefericire ca în timpul mandatului?, întreabă scriitorul referindu-se la un proces de deliberare care ar avea acum loc în mintea preşedintelui american. „Nu vreau să fiu pesimist, dar el nu a pierdut decât jumătate din America, nu?”