Taxa de pod de la Feteşti şi Giurgeni ar putea fi desfiinţată

Deputaţii PNL de Constanţa Bogdan Huţucă şi Robert Boroianu au iniţiat un proiect de lege privind desfiinţarea taxei de trecere pe podurile Feteşti – Cernavodă şi Giurgeni – Vadu Oii, considerând că este vorba despre o dublă impunere.

   

Potrivit celor doi deputaţi liberali, taxa de utilizare a podurilor Giurgeni – Vadu Oii şi Feteşti – Cernavodă reprezintă o suprataxare a utilizatorilor drumurilor publice din România, „fără o justificare obiectivă”, pentru că banii colectaţi merg la bugetul de stat, iar podurile se află într-un stadiu avansat de degradare. deşi această taxă se colectează de peste un deceniu.

Ei spun că legislaţia comunitară nu impune o asemenea taxare, ci ea este rezultatul deciziei autorităţilor române, care au considerat de cuviinţă să mai impună o nouă sursă de venituri la bugetul de stat.