Şi-a văzut copilul după un an şi jumătate datorită ei. Gestul incredibil al unui magistrat

Mama unui băiețel în vârstă de 8 ani a trăit niște momente incredibile în sala de judecată a unui tribunal din România.

   

Odată ce mama a plecat să muncească în străinătate, tatăl copilului a intentat divorț și a obținut custodia completă asupra băiețelului pe care nu l-a mai lăsat să-și vadă mama.
Femeia a fost despărțită de fiul ei timp de 1 an și jumătate, perioadă în care nu numai că nu a putut să îl țină în brațe, dar nici măcar nu a putut să îl vadp sau să îi audă glasul.

Când se afla în sala de judecată pentru a încerca să își câștige dreptul de a-și vedea copilul, ceva neobișnuit s-a întâmplat.
Gestul pe care magistratul l-a făcut pentru acest copil și pentru familia sa întrece orice imaginație și orice așteptare.

Avocatul mamei a povestit cum s-a desfășurat povestea din sala de judecată:

Doamna cu pantofi albaștri

„Ora 8:45 … Clienta mea, mamă a unui băieţel de apoape 8 ani, îşi zăreşte copilul dosit de taică-sau, într-un colţ al Judecătoriei. Nu l-a mai văzut pe R. de 1 an şi 6 luni.

Mama izbucneşte în plâns şi merge ţintă către puştiul ei, se apleacă până ajunge perfect egală cu înălţimea lui, şi-i şopteşte cu inimă: ‘R.! Vaaaai, ce mare ai crescut! O mai ştii pe mama? Da-mi mânuţele, să ţi le pupe mamă!’. Fostul soţ al femeii îşi bruschează fiul şi-l trage tare, mai aproape de el, urlând spre clienta mea să plece de unde a venit, că ei doi, băieţii, se descurcă singuri. Se ridica tonul, copilul începe să plângă, apare jandarmul, îi spun că nu-i niciun risc de scandal, dispare jandarmul.

Ora 8:55 … Reuşesc, într-un final, să o liniştesc pe mama copilului, care s-a lăsat aproape fără viaţă în banca din sală de judecată, având sufletul sfâşiat şi privirea pierdută undeva, departe… tare departe.

Ora 9:00 … Reuşesc şi eu, cu mare greutate, să-mi ţin în frâu lacrimile… aş fi plâns în hohote, dar nu-mi permiteam luxul asta… aveam nevoie de concentrare maximă pentru audierea a 4 martori şi luarea interogatoriului tatălui copilului, probe de care eram conştientă că va depinde, de-acum încolo, legătură mamă – fiu. Nu-i uşor deloc să fii responsabil de aşa ceva, credeţi-mă!

Orele 9:05 – 10:45 … Se audiază cei 4 martori, tatăl băiatului răspunde la cele 9 întrebări care am avut grijă să fie ‘capcana’.

Speţa e asta: în timp ce clientă mea era în străinătate, la muncă, soţul a obţinut şi divorţul, şi custodia exclusivă asupra copilului. Am văzut dosarul: proces făcut repede, cu heirup-ul, să dea bine la bilanţ. Reîntoarsă în ţara, femeia a găsit totul ferecat. Uşa locuinţei. Inima fiului ei, ţinută sub lacăt de către fostul soţ. Martorii noştri au arătat că, de nenumărate ori, mama a venit să-şi vadă copilul, i-a adus plase cu daruri, l-a sunat încontinuu, individul interzicându-i total fostei soţii orice formă de acces la minor. Aşa, de-a naibii! Martorii lui au spus lecţia dinainte învăţată: nu tatăl e cauza, ci copilul, dom’le, care nici nu vrea să audă de mamă.

Ora 10:46 … Instanţa dispune audierea minorului. De-aici încolo, începe mesajul pe care vreau să-l transmit prin scriitură asta… O doamnă judecător, în jur de 40 de ani, cere jandarmului să-i fie adus copilul în sală. Când îl vede pe puşti, magistratul coboară de pe podium, parcurge sala până aproape de uşă, se apropie de micuţ şi-i spune, făcând un gest larg cu mână: ‘Vezi, R., am pantofi albaştri! Tu ai pantofiori albaştri? Uite, am şi pelerină! Da-mi mânuţă şi hai cu mine, să-ţi arăt cât de maaare e castelul asta!’. Copilul, cu ochii mari, negri, şi extrem de trişti, se uită când la doamnă, când la taică-su, de care stătea lipit, până ce acesta îi da ok-ul să meargă cu doamnă.

Pagini: 1 2