Se redeschid școlile! Președintele Klaus Iohannis a anunțat

Klaus Iohannis a spus că se redeschid școlile din 8 februarie 2021. Care va fi modalitatea de funcționare.

   

Klaus Iohannis, declarații la ora 17.00.

„Nu, nu am scăpat de pandemie. E nevoie să continuăm să fim responsabili, să purtăm mască, să respectăm măsurile, dar putem să constatăm că în ultimele săptămîni incidența bolii s-a redus un pic. Avem ceva mai puține persoane internate la ATI, avem ceva mai puține persoane infectate, deci, cum spun experții, trendul este descendent. Ne-am uitat puțin în jur să vedem ce fac alții. Putem să vedem că majoritatea țărilor au deschis școlile. Sunt foarte puține state, 3, care nu au deschis. Marea majoritate a țărilor din UE deschid școlile. În majoritatea statelor, școlile sunt deja deschise sau vor fi deschise progresiv în următoarele săptămâni. În consecitță, în unaninimitate, am decis următoarele lucruri: începand de luni, când începe semestrul II, majoritatea copiilor merg fizic la școala”, a declarat Klaus Iohannis.

Astăzi, la Palatul Cotroceni, s-a luat decizia despre redeschiderea școlilor. La ședință au participat premierul Florin Cîțu, ministrul Sănătății – Vlad Voiculescu, ministrul Educației – Sorin Cîmpeanu, șeful DSU – Raed Arafat și Directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, dr. Adriana Pistol.

La acest moment, elevii sunt în vacanța intersemestrială.

Premierul Florin Cîţu declarat luni că decizia redeschiderii școlilor va fi luată de preşedintele Klaus Iohannis.

„Vom avea mâine toate informaţiile şi, pe baza acestor informaţii, vom lua decizia. Dacă până mâine vor apărea şi alte informaţii, vom vedea ce decizie luăm împreună cu domnul preşedinte în ceea ce priveşte şcolile”, a declarat Cîţu.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că elevii care îşi vor relua fizic cursurile vor primi măşti de protecţie, existând un stoc de peste 37 de milioane de măşti doar în învăţământul preuniversitar. Cîmpeanu a explicat că învăţământul hibrid, atât online, cât și fizic, se va păstra acolo unde există profesori şi elevi care au indicaţie medicală pentru a continua cursurile de acasă.