Se plimba prin parc când a văzut această valiza veche pe jos. S-a uitat îndelung la ea şi a decis să vadă ce e în interiorul ei. S-a apropiat, a deschis-o. Ce era în interior

Sarah Baumer este o tânără ce nu-şi imaginează viaţa fără animale de companie. Într-o zi, a ieşit să se plimbe prin parc şi să ia o gură de aer proaspăt. Era o zi obişnuită cu soare, care nu prevestea nimic deosebit. Probabil că valiza veche, care era aruncată pe iarbă, nu i-ar fi atras atenţia, dacă nu ar fi auzit nişte sunete ciudate, care ieşeau din ea.

   

Apropiindu-se, fata era nedumerită. Nu şi-a imaginat că în acel moment, în mâinele ei, se afla o soartă străină.
Tânăra era curioasă. Uitându-se înăuntru, a fost şocată. În valiză era o întreagă armată de motănaşi negri.
Pisoii erau flămânzi şi epuizaţi şi se scărpinau continuu, pentru că aveau purici. Se pare că un stăpân „ingenios” a decis să scape astfel de progeniturile nedorite ale pisicii sale.

Faptul că Sarah a descoperit geamantanul, i-a salvat pe motănaşi. Fără ajutorul ei, aceştia ar fi murit din cauza lipsei de aer sau de foame.