Scrisoarea unei mame (blonde) către fiul ei

Dragă fiule,

   

Îţi scriu aceste rânduri ca să ştii că îţi scriu. Dacă primeşti această scrisoare, înseamnă că a ajuns cu bine. Dacă nu o primeşti, atunci să mă anunţi pentru a ţi-o mai trimite încă o dată.
Îţi scriu încet pentru că ştiu că tu nu citeşti prea repede.

Acum câteva zile tatăl tău a citit că marea majoritate a accidentelor se petrec la o distanţă de un kilometru de casă. De aceea, ne-am hotărât să ne mutăm mai departe. Noua casă este minunată. Are până şi maşină de spălat, dar nu ştiu dacă merge. Ieri, am băgat lenjeria în ea, am tras de manetă, şi de-atunci n-am mai văzut-o.

Vremea pe aici nu e foarte rea. Săptămâna trecută n-a plouat decât de două ori. Prima oară, ploaia a ţinut 3 zile, iar a doua oară patru zile.

A propos de vesta pe care o vroiai, unchiul Petre mi-a spus că dacă o trimitem cu nasturi, cum sunt ei grei, o să coste mai mult, aşa că am tăiat nasturii şi ţi i-am pus în buzunar. Să ştii că în sfârşit l-am îngropat pe bunicu’, l-am găsit când ne-am mutat. Era în dulap din ziua în care a câştigat la “De-a v-aţi ascunselea”.

Să-ţi mai zic şi că alaltăieri ne-a explodat bucătăria, iar tatăl tău şi cu mine am „zburat” din casă. Ce emoţie! A fost pentru prima dată după mulţi ani când tatăl tău şi cu mine ieşim împreună undeva. A doua zi a venit şi doctorul să vadă dacă suntem în regulă, şi mi-a pus un tub de sticlă în gură. Mi-a zis să nu vorbesc zece minute. Tatăl tău s-a oferit să cumpere tubul acela.