Româncă din Spania, condamnată la închisoare pentru că „i-a încălcat intimitatea” amantei soțului ei

O româncă din Spania a fost condamnată definitiv la 6 luni de închisoare și la plata unor despăgubiri morale în valoare de 600 de euro pentru că „i-a încălcat intimitatea” amantei soțului ei, fotografiind-o în pat cu acesta.

   

Curtea Supremă a confirmat pedeapsa pronunțată inițial de Tribunalul Provincial Tarragona și, în același timp, l-a condamnat și pe bărbat la aceeași pedeapsă pentru tratament degradant, victimă fiind, de asemenea, amanta lui, relatează presa spaniolă.

Povestea care s-a tranșat în instanță abia acum a început la sfârșitul anului 2012, atunci când bărbatul și-a cunoscut amanta, tot româncă, la biserica la care mergea împreună cu soția lui. Timp de aproape un an, cei doi au reușit să-și ascundă aventura, însă, la un moment dat bărbatul a dus-o acasă pe amantă, iar soția a apărut pe neașteptate și i-a prins în pat.

Furioasă, femeia i-a lovit pe cei doi și apoi i-a pozat. Mai mult, l-a obligat și pe soțul ei să-și pozeze amanta dezbrăcată. La final, soția a dat-o afară din casă pe amantă fără haine și a amenințat-o că dacă nu-i lasă soțul în pace va împrăștia fotografiile cu ea în tot orașul.

Agresată și umilită, amanta a făcut plângere împotriva celor doi soții, iar toată povestea s-a încheiat abia acum. Față de cele 6 luni de închisoare, soția este obligată să-i plătească amantei o despăgubire de 600 de euro.