Recomandări pentru botez primite de preoți, în protoieria Curtea de Argeş, după tragedia de la Suceava

Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului ia măsuri, în contextul tragediei de la Suceava, unde un bebeluș a murit după botez.

   

Preoții au primit o serie de recomandări, pentru ca astfel de incidente dramatice să poată fi evitate. Circulara prevede, printre altele, ca introducerea copilului în apa sfințită să fie făcută de un slujitor al Domnului cu experiență.

Într-adevăr, în protoieria Curtea de Argeş, niciun preot nou hirotonisit nu va putea boteza de unul singur un copil. El trebuie asistat de un preot cu experienţă, care va introduce bebelușul în apă sfinţită. Preoţii au responsabilitatea ca înainte de slujba să îi întrebe pe părinţi dacă cel mic este cumva născut prematur, dacă suferă de vreo afecţiune sau are sensibilităţi ce i-ar putea pune viaţa în pericol.

Aceste informaţii trebuie înregistrate într-un catastif. În cazul în care bebelușul este mai mic de 40 de zile sau are vreo suferinţă, nu va fi cufundat cu totul în cristelniţă. La fel, dacă este agitat, plânge ori pur și simplu părinţii săi refuză acest lucru.

În acest caz, copilul va fi botezatprin turnarea apei sfinţite pe cap, din căuşul palmei preotului.

Măsurile vin în contextul tragediei din Suceava, de la începutul lunii. Un copilaș a murit după ce a fost botezat, iar la autopsie medicii i-au găsit lichid în plămâni. Preotul care a oficiat ceremonia este cercetat pentru ucidere din culpă.