Rareș Bogdan: despre noul Executiv: ”Trebuie să avem un guvern funcțional la intrarea în noul an”

Rareș Bogdan a vorbit despre formarea noului Executiv și a dat detalii cu privire la calendarul propus de liberali, dar a vorbit și despre care sunt ministerele vitale.

   

”Vom avea o majoritate de 260 de mandate, dar nu am discutat despre portofolii. Am dori ca pe 21 să fie investit noul Parlament, în 22 constituirea noilor comisii parlamentare și de asemenea să urmeze audierea miniștrilor, iar pe 23 să fie votul în Parlament. Trebuie să avem un guvern funcțional la intrarea în noul an, sunt câteva legi care vor trebui amendate, este foarte important să ne mișcăm rapid”, a afirmat Rareș Bogdan.

”Sunt multe infectări, suntem încă în pandemie, România trebuie administrată. În perioada următoare va fi și campania de vaccinare, vor fi luni foarte importante pentru sănătatea românilor. Singurul avantaj îl are președintele, noi vom face propunerile, domnia sa va alege, așa e Constituția, iar parteneriatul va fi realizat cu USR-PLUS și UDMR. Am văzut că presa a a venit cu 6-7 nume, sunt interesante. Toate numele reprezintă membri PNL, au fost și vor mai fi”, a mai spus Rareș Bogdan cu privire la formarea parteneriatului pentru guvernare, dar și cu privire la numele vehiculate în presă.

Ce spune Rareș Bogdan despre viitoarea componență a Guvernului
Bogdan a menționat și numele lui Eduard Hellvig, despre care spune că ”a avut un rol cheie în reformarea celui mai mare serviciu de informație din RO. Faptul că a reușit să scoată orice influență a unui serviciu de intelligence din justiție, de ce vreți să îl luați de acolo din pădure? E mai frumos acolo decât la guvernare.”

”Nu s-a discutat deloc despre cine rămâne din actuala echipă, cine va intra, rămâne să discutăm zilele următoare. Doamna Turcan este prim-vicepreședinte PNL, este un om foarte performant, oricând ar putea să fie ministru. Dacă ar fi după mine, aș păstra toate ministerele deoarece am încredere în colegii mei. E important să venim cu ponderea de la rezultatul alegerilor, foarte probabil vom avea maximum 10-11 ministere dintre cele 18. Eu știu ceva, premierul are câțiva miniștri cu care să colaboreze, obligatoriu trebuie să poată colabora extrem de apropiat cu Ministerul Justiției, al Finanțelor, e vital și Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Transporturilor mai este foarte important, Ministerul Energiei și Economiei, Ministerul Agriculturii este important, cultura română este important să fie finanțată, Ministerul Învățământului e foarte relevant, cel al Sănătății mai ales că suntem în plină pandemie. Nu atât partidul e important, ci persoana care este acolo și ea trebuie să înțeleagă ce are de făcut”, a afirmat Rareș Bogdan, întrebat despre persoanele care vor rămâne în viitorul Guvern din actualul Executiv.

”Urmează trei ani fără alegeri, trebuie făcută reforma administrativă, depolitizate instituțiile, mai ales spitalele”, a concluzionat acesta.