Puțini pot ghici ce meserie are bărbatul din imagini. Are un look înfricoșător, dar profesia este absolut obișnuită

Este tatuat din cap până în picioare, inclusiv pe globul ocular, și puțini s-ar gândi că Sylvain Helaine este profesor. Cunoscut ca Freaky Hoody, cadrul didactic spune că unii copii din clasă se sperie de look-ul său extrem, dar nu la fel ca părinții lor.

   

Sylvain are 35 de ani, este profesor suplinitor în Paris, model și comediant. Și-a făcut primul tatuaj la 27 de ani, pe vremea când locuia în Londra, inspirat fiind de modificările corpului său.

Pentru a-și acoperi întreg trupul cu desene a fost nevoie de 8 ani și o investitie de 35.000 de lire. El are tatuaje inclusiv pe palme, tălpile picioarelor, organele genitale, gingii și limbă.

Și, dacă în 2018 spunea că se teme de faptul că tatuarea ochilor l-ar putea lăsa fără vedere, între timp și-a făcut curaj și a transformat albul ochilor într-un negru intens.


În calitate de profesor suplinitor, ajunge uneori în școli unde interacționează cu oamenii pe care îi întâlnește prima dată. Nu de puține ori s-a întâmplat să fie privit ciudat de către aceștia.

”Când părinții nu mă recunosc, sunt sceptici când mă văd – un profesor de sex masculin, acoperit cu tatuaje, la locul de joacă – și este ciudat pentru ei. (…) Uneori o bunică mă vede pe terenul de joacă și să îmi cheamă șeful să-i spună: ”Hei, cine este acel tip ciudat de lângă copii?”, a declarat el pentru The Sun.