Primul animal pe care l-ai văzut în imagine, îți va arăta cum te-ai schimbat în timp

Cu toții ne schimbăm, ne schimbăm pentru că ținem ritmul cu timpul. Se schimbă timpul, ne schimbăm și noi… Deși se întâmplă deseori să nu conștientizăm cât de mult ne-am schimbat și să continuăm a urma princiipile vechi de viață.

   

Îți propunem să încerci să înțelegi prin ce transformări ai trecut cu ajutorul acestui test vizual foarte simplu.
Alege animalul pe care l-ai văzut mai întâi în această imagine și află ce înseamnă asta.


Bufnița
Ai devenit mai înțeleaptă și mai precaută. Nu ești la fel de categorică ca înainte. Acum înțelegi că nu totul depinde de om. Ai învățat să iei în calcul circumstanțele și propriile posibilități.

Ursul
Te simți mai sigură pe sine decât altădată, ai devenit mai puternică. Acum știi să duci lucrurile până la capăt și chiar până la victorie. Înțelegi că știi și ai mai multe decât înainte. Ai căpătat experiență în diverse domenii de activitate.

Veverița
Ai devenit mai practică, ai învățat să faci rezerve nu doar pentru zilele negre. De asemenea, ai învățat cum să-ți utilizezi farmecul, ai devenit mai comunicabilă. Acum depinzi mai puțin de părerea celor din jur, ești mai concentrată pe viața proprie.

Lupul
Ai început să ai mai multă grijă de tine, de propria securitate și de propriul confort. Ai mai puțină încredere în oameni. Acum aplici niște metode mult mai dure de rezolvare a problemelor. Singurătatea nu te mai sperie.

Vulpea
Ai învățat să te accepți cu toate plusurile și minusurile. Acum gândești și analizezi mult mai bine. Ai devenit mai precaută și mai prudentă. Ai propria morală și reguli de viață.