Primele imagini cu locul în care va fi înmormântată Draga Olteanu Matei

Actrița Draga Olteanu Matei s-a stins din viață la vârsta de 87 de ani. Era internată de câteva zile, la terapie intensivă, la Clinica de Gastroenterologie şi Hepatologie a Spitalului “Sf. Spiridon” din Iaşi. Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor, starea actriței nu s-a îmbunătățit, iar, în noaptea de marți spre miercuri, a fost declarat decesul.

   

Cel mai probabil, actrița va fi înmormântată, duminică, în cavoul familiei, din cimitirul „Eternitatea”, din Piatra Neamț, alături de soțul său, medicul Ion Matei. Cei doi au avut un mariaj perfect, care a durat 44 de ani. Au fost despărțiți de moartea medicului, iar actrița a suferit foarte mult la acea vreme.



„Există oameni deștepți și oameni tâmpiți”
„Sunt supărată. Supărarea asta nu va trece niciodată. O sa moară odată cu mine. Vă spun sincer că aș fi preferat să mor și eu odată cu el. Dacă există o mare dragoste, cum am trăit eu, ți se pare că nimic nu mai are rost. 44 de ani am fost foarte fericiți. Nu a existat niciun secret al longevității. Există oameni deștepți și oameni tâmpiți.

Oamenii deștepți se înțeleg bine între ei până la bătrânețe, își descoperă unul altuia motive de admirație, lucrurile se încheagă în așa maniera încât unul fără celălalt nu poate să facă nimic. Asta e dragostea profundă care începe din tinerețe cu atracția fizică și se continuă cu iubirea. Ajungi să îl iubești pe celălalt cu toată ființa ta, respiri odată cu el, plângi odată cu el, râzi odată cu el… Așa a fost viața noastră”, a povestit, îndurerată, actrița după decesul soțului.

Draga Olteanu Matei s-a stins la spital
Draga Olteanu Matei a fost adusă în urgență, de la Spitalul Piatra-Neamț, cu ambulanța, în Unitatea Primire Urgențe a Spitalului „Sfântul Spiridon”, după ce a suferit o hemoragie digestivă superioară. Timp de trei zile medicii au făcut eforturi pentru menţinerea funcţiilor vitale, însă, în cele, din urmă corpul actriței a cedat.

Potrivit medicului, cea mai probabilă cauză a hemoragiei digestive este tratamentul anticoagulant pe care artista îl lua de mai multă vreme din cauza unei afecţiuni cardiovasculare.