Povestea Marianei, badanta româncă care și-a plătit cu ultima lichidare biletul de avion pentru a putea muri acasă…

Povestea femeii este scrisă de Elena Agapi într-un ziar din Italia. Nu este o poveste cu happy-end, poate însă să fie o lecţie pentru românii care cred că în străinătate totul este lapte şi miere.

   

„Nebuna” de pe străzile Romei
“Într-un august, trecând pe o străduţă în faţa unei farmacii dintr-un cartier din Roma unde locuiam, o femeie, panicată că nu găsea drumul spre “locul de muncă”, se oprise în faţa mea şi tremurând mă întrebă într-o italiană stângace dacă ştiu unde este un parc ce se află în faţa unor magazine. Totul era confuz, pentru că nu dădea indicii concrete. Mi-am dat seama că e româncă şi i-am vorbit direct în româneşte, moment în care a izbucnit în plâns, rugându-mă să n-o abandonez acolo, că s-a rătăcit şi evident e disperată.

În august, majoritatea italienilor cât şi angajaţii sunt plecaţi în concedii. Oraşele, în cazul meu Roma, sunt parcă nelocuite: puţine persoane pe străzi şi puţine magazine deschise, transportul în comun are orar redus, alimentarele şi farmaciile fac “de tură”, fiind deschise cam una din şapte pe cartier.

După ce am calmat-o pe femeia panicată, am aflat că se cheamă Mariana, că are 44 de ani şi din ce oraş este. Trebuia să cumpere o reţetă bătrânului unde lucra “fixă”, dar, cum farmacia de lângă bloc era închisă pentru două săptămâni, o adusese cu maşina soţul unei românce cunoscută în parc, urmând ca ea să se întoarcă pe jos, peste un pod, drumul nefiind în opinia acestuia prea complicat. Nici nu era, dar Mariana, necunoscând zona pentru că era doar de o săptămână venită şi trezindu-se acum între două poduri, mergea când în sus, când în jos, constatând de fapt că nu mai ştia cum să se întoarcă.

Adresa nu o ştia, telefon nu avea, fiind blocat din cauza unui PIN introdus de trei ori greşit, şi avea în mână doar cheile de la casa bătrânului, pastilele şi restul de la farmacie, câţiva euro. Şi-aducea aminte că în zona căutată de ea exista o mini-alimentară românească.

Ajutându-mă în felul acesta să mă orientez, am mers de mânuţă până acolo, o distanţă de aproximativ un kilometru. Deja după o ultimă intersecţie, Mariana a recunoscut zona cu părculeţul şi magazinele care, cum v-am zis, erau toate închise pentru “ferie” (concediu). A izbucnit din nou în plâns, îmbrăţişându-mă, iar eu i-am lăsat pe o bucăţică de hârtie numărul meu de telefon aşa încât, imediat ce va fi posibil, să mă contacteze, ea neştiindu-l pe al ei.
După o lună îmi sună telefonul, de unde aud o voce îndrăzneaţă:

– Alo, Cristina? (aşa mă recomand multora) Zice: sunt nebuna care fugea ca disperata pe străzile Romei! Nu înţelegeam, uitasem. Adaugă: Sunt Mariana… farmacia… bătrânul…

– Aaaa… Mariana, ce faci? Cum o duci? Cum s-a încheiat acea zi?

Aşa cum specificam la regulile generale NU POŢI LIPSI decât un timp limitat, acordat problemei pentru care ieşi şi cronometrat. Pentru Mariana, până jos, la farmacie, erau suficiente 10 minute, dar dânsa lipsise mai mult de o oră. Bătrânul şi-a sunat fetele, ele la rândul lor pe Mariana, aceasta fără posibilitatea de a fi contactată, în fine, a avut o zi grea, urâtă şi depăşită cu amar.

Viaţă chinuită de badantă
Acel loc de muncă era definitiv pentru Mariana, în locul unei românce care se retrăsese acasă. Mariana venise în Italia direct din Germania, unde lucrase trei luni la un restaurant italian şi unde fusese plătită doar o lună şi jumătate. Fiind mereu amânată pentru cât lucra, a decis să plece de acolo şi să vină în Italia, unde o cunoştinţă îi găsise acest loc de badantă la bătrân. Ca multe altele, înfrunta gerul, fiind motivată de o familie cu doi fii.

Schimbatul locului de muncă în particular la “fix” este foarte greu, pentru că te înveţi în familia cu care lucrezi, considerând că deja ai învăţat “stilul italian” şi, schimbând, constaţi că de fapt o iei de la capăt. Alte mofturi, alte capricii şi alte aptitudini. Dar schimbarea serviciului Marianei dintr-o ţară în alta era o dublă suferinţă.

După o lună de la telefonul primit de la ea, Mariana se afla înt-o altă situaţie disperantă. Se trezise la uşă cu românca ce plecase şi care-şi voia înapoi locul de muncă. Multe păţesc aşa ceva! În aceste situaţii patronul, bătrân fiind, întotdeauna preferă pe “cea veche”, pentru că sunt precum copiii care se ataşează de mamă. Aşa Mariana mea, deşi plătise 200 euro locul de muncă (existând o speculaţie murdară în acest sens), se trezeşte că are 5 zile la dispoziţie să părăsească locul. Am început să dau telefoane, găsind un loc de badantă la o bătrână.

Pag Anterioara1 din 3