Poți să duci mărțișoare sau flori la școală de 1 martie sau 8 martie? Decizia luată de autorități

Ministerul educației nu se implică în chestiunea mărțișoarelor și florilor oferite la școală cadrelor didactice și elevelor, pe 1 și 8 martie, și nu a transmis nicio interdicție în acest sens către școli, nici nu o va face, a declarat pentru HotNews.ro ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Acesta admite însă că o floare nu este un „obiect personal”, ci un „simbol”.

   

Declarația a fost făcută în contextul în care ordinul comun privind regulile ce trebuie respectate în școli pe timp de pandemie de la deschiderea acestora pe 8 martie prevede ca este interzis schimbul de obiecte personale.

„Există un ordin comun care interzice schimbul de obiecte personale. Ministerul educației nu se implică, nu dorește și nici nu poate să schimbe valoare de simbol a unei flori în obiect personal, cu atât mai mult un mărțisor. Ministerul educației nu a transmis nicio interdicție, nici măcar cu titlu de recomandare pe subiectul unor simboluri precum flori sau mărțisoare. Putem noi să vrem orice dar nu putem noi să schimbăm acest obicei, este ipocrizie altfel. Ministerul nu se implică în niciun fel,” a explicat ministrul pentru HotNews.ro.

Ministerul educației a transmis și un comunicat de presă pe această temă. Redăm mai jos textul:
„Ministerul Educației nu a transmis și nu va transmite către unitățile și instituțiile de învățământ nici o interdicție expresă cu privire la oferirea de flori și mărțișoare.

În Ordinul comun nr. 3235/2021 al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății se prevede interzicerea schimbului de obiecte personale (Anexă: Măsurile sanitare şi de protecţie în unităţile de învăţământ preuniversitar/unităţile conexe în perioada pandemiei de COVID-19 – II. Măsuri de organizare a spaţiilor, a accesului în unităţile de învăţământ preuniversitar/unităţile conexe şi a programului şcolar, în contextul epidemiologic al infecţiei cu SARS-CoV-2, b) organizarea sălilor de clasă).

Mărţişorul, element de patrimoniu cultural imaterial, a fost înscris de UNESCO, în anul 2017, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității.

În acest context, Ministerul Educației nici nu poate schimba și nici nu dorește să se implice în schimbarea/includerea unor valori de simbol precum “flori și mărțișoare” în categoria “obiecte personale”.

Ministerul Educației nu a transmis și nu va transmite către unitățile și instituțiile de învățământ, nici măcar cu titlu de recomandare, nici o interdicție în acest sens, dar îndeamnă la prudență din perspectiva oricărui tip de interacțiuni care pot facilita transmiterea virusului SarsCOV 2.”