Planul secret al PSD a transpirat. Cum s-a răzgândit Dragnea după șahul dat de Iohannis

Liviu Dragnea se opune ca Parlamentul să voteze marţi numirea deputatului PSD Gabriel Vlase la şefia SIE, de teamă că ar putea rămâne fără partid dacă va fi condamnat joi în dosarul angajărilor fictive. Prin nominalizarea lui Gabriel Vlase pentru şefia SIE, preşedintele Klaus Iohannis a stricat planurile PSD.

   

Astfel, PSD ar putea aştepta încă o săptămână ca preşedintele Klaus Iohannis să o revoce pe Laura Codruţa Kovesi, în caz contrar va declanşa procedura de suspendare. Iniţial, liderii PSD plănuiau să facă acest pas miercuri, 20 iunie.

Potrivit unor surse politice citate de Adevarul, coaliţia de guvernare plănuia să-l suspende miercuri pe şeful statului, pe motiv că refuză să pună în aplicare o decizie a CCR (privind revocarea Laurei Codruţa Kovesi).

De asemenea, liderii PSD se pregăteau să-l acuze pe Iohannis că n-a făcut nicio propunere pentru şefia SIE, în condiţiile în care Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat în urmă cu doi ani.

Potrivit unor surse din conducerea PSD, Liviu Dragnea aşteaptă mai întâi sentinţa din dosarul anagajărilor fictive. Preocupat să nu piardă partidul, liderul PSD Liviu Dragnea a amânat şi planul de suspendare a preşedintelui Iohannis, programat pentru miercuri.

Liderii PSD mai aşteaptă o săptămână ca şeful statului să semneze revocarea şefei DNA, în caz contrar urmând să stabilească un calendar al suspendării. Totul depinde însă de sentinţa pe care liderul PSD o va primi joi.