Pe ce cheltuie Ion Țiriac 100.000 de euro în fiecare lună. Își întreține marea pasiune

Pe ce cheltuie Ion Țiriac 100.000 de euro în fiecare lună. Miliardarul duce o viață lipsită de griji din punct de vedere financiar. Potrivit celor de la Forbes, Țiriac are o avere estimată la 1, 3 miliarde de dolari. O parte din bani îi invește în marea sa pasiune.

   

Pe ce cheltuie Ion Țiriac 100.000 de euro în fiecare lună
Ion Țiriac, în vârstă de 81 de ani, este al treilea cel mai bogat român, potrivit Forbes, cu o avere estimată la 1,3 miliarde de dolari. 100.000 de euro îi investește lună de lună în marea sa pasiune, informează digisport.ro

Ion Țiriac scoate din buzunar 100.000 de euro în fiecare lună pentru a-și întreține colecția personală de avioane. Miliardarul are companie privată de avioane, cu servicii VIP și călătorii în interes de afaceri. De altfel, Țiriac deține trei avioane și un elicopter, cu o valoare estimată la 120 de milioane de euro. Unul dintre avioane este cel mai performant din România, un Bombardier G5000, pe care l-a achiționat cu suma de 30.000.ooo. Asta nu e tot, el are și o bază fixă, dar și un terminal propriu.

Ion Țiriac, pilot pentru avioanele sale
Ion Țiriac este și un bun pilot. El a fost pilot și pentru Simona Halep.

Afacerea lui Ion Țiriac a avut de suferit din cauza pandemiei
Multe zboruri au fost anulate odată cu pandemia, de aceea au stat mai mult la sol, printre care și cele ale lui Ion Țiriac, și au trebuit întreținute pentru a nu se deteriora. Astfel, Ion Țiriac a plătit 100.000 euro pe lună pentru a-și plăti angajații, precum operațiunile de întreținere a hangarelor și a aeronavelor.

Ion Țiriac are o colecție de 400 de autoturisme. Cum a uitat 2 ferrari-uri într-un garaj, timp de 10 ani
Ion Țiriac are sute de autoturisme, 400 la număr și…de lux. Și, chiar dacă pare greu de crezu, Ion Țiriac și-a uitat timp de 10 ani 2 ferrari-uri într-un garaj din Munchen.

„Eram la Monte Carlo la Formula 1, unde discutam cu Stefano Casiraghi, soțul lui Caroline de Monaco. Ferrari ieșise cu faimosul model F40. Cumpărasem un exemplar, iar el îmi spune că și l-a vândut pe al lui cu 1,2 milioane de dolari. Eu i-am zis că nu-l dau pe-al meu, ba chiar îmi mai iau unul, ceea ce am și făcut după vreo două luni. Și pentru că nu aveam unde să le țin, mai ales că în țară am venit o singură zi în perioada 1980-1990, le-am dus într-un garaj la Munchen. După vreo zece ani, mă sună ăia: «Herr Țiriac, ce facem cu alea două Ferrari?». Uitasem de ele! Eu am avut treabă toată viața mea, domnule, înțelegeți? De dimineața până seara ca jucător, mai rău ca antrenor și mai rău ca manager”, a declarat Ion Țiriac.


Între timp, a fost nevoit să vândă cele două ferrari-uri cu jumătate din prețul cu care le-a cumpărat.

„Va dati seama ca dupa 10 ani de zile tinand o masina intr-un garaj automat trebuie sa ii dai motorul jos, sa incepi sa il refaci, si le-am vandut intr-o clipita cam cu jumatate din banii cat am dat pe ele”, a povestit fostul tenismen.

Prima mașină de lux a lui Ion Țiriac a fost un Mercedes, iar prima sa mașină mai simplă a fost o Skoda.

„Probabil ca prima mea masina exceptionala a fost acel Mercedes, care in 1969, am platit 4.950 de dolari pe el, un 280ES. Aparuse masinile cu motor cu injectie, se numeau SE-uri, dar nu am luat unul din ala ca romanii erau cu surubelnita si mai umblau pe la carburator, nu ar fi stiut cum sa umble la el”, a mai spus Tiriac.