Paula Chirilă și-a salvat fiica de la înec în timpul Botezului. Cum a reușit actrița

Cazul bebulușului de la Suceava care a murit înecat în timpul Botezului a șocat o țară întreagă. Actrița Paula Chirilă a povestit momentul cumplit prin care a trecut cu fiica sa, atunci când trebuia botezată.

   

Paula Chirilă și-a salvat fiica de la înec în timpul Botezului. Cum a reușit actrița
După cazul bebelușului mort de la Suceava, în timpul ritualului de Botez, ies tot mai multe detalii la iveală. Actrița Paula Chirilă asimilează momentul cu cel al Botezului fiicei sale, Carla, care acum are 11 ani. Micuța era să se înece, dar actrița a intervenit la timp încât să nu se producă o tragedie, informează Spynews.

”Am văzut că ceva nu e în regulă cu fata mea şi i-am smuls-o preotului din braţe. Până a venit Salvarea, reuşisesem deja să avem sub control situaţia. Recunosc că o mână fermă de ajutor am primit şi de la mama mea, atunci. Mai multe, nu vreau să-mi amintesc, credeți-mă. Tot ce ştiu e că de 11 ani sufletul meu se numeşte Carla, care acum e în clasa a V-a!”, a declarat Paula Chirilă la Antena Stars.


Drama prin care a trecut Paula Chirilă
Paula Chirilă provine dintr-o familie modestă, iar ea a luptat pentru a ajunge o actriță cunoscută. Nu i-a fost ușor, la începutul carierei strângea bani pentru chirie și se lipsea de hrană. Colega de apartament i-a fost, la un moment dat, colac de salvare.

„Am făcut și foamea când eram actriță debutantă. Aveam 600 de lei salariu, angajată la Oradea. Două săptămâni am mâncat slănină și niște usturoi, rămâsese o bucată de slănină în frigider, de la colega mea de garsonieră. (…) Câtă slănină să mănânci?!”, a povestit Paula Chirilă, la Antena Stars.

Pe lângă problemele financiare, Paula Chirilă nu se înțelegea cu tatăl ei. Acesta era violent cu mama sa și avea patima alcoolului. Pentru ea, facultatea a fost ca o evadare din casa unde atmosfera nu era prea plăcută.

„Nu aveau! Și mi-era rușine să o sun pe mama și să văd că nu are bani să-mi trimită. Știam că nu are. Tata era șomer (…), i-a plăcut cu băuturica și asta nu a adus foarte multă fericire în familie. (Copilăria) a fost și frumoasă, dar și cu cu zone mai…. El devenise destul de violent (…) Am dat la facultate, am terminat, am și lucrat noapte de noapte la spital. Ziua eram la facultate și după cursuri fugeam de gardă la spital. (…) Pentru mine era o evadare, ca să nu mă mai duc acasă, să nu-l mai aud. Nu puteai să tai în casa ai de cât de mult scandal era. Pentru mine a fost o evadare din viața mea. Eu am evadat dând la facultate”, a mai mărturisit actrița.

Își amintește cum plângea și adormea plângând, adesea, din cauza scandalurilor de acasă. Și-a promis că atunci când va ajunge mare nu va mai vărsa nicio lacrimă.

„În copilărie am adormit de atâtea ori plângând și îmi juram că de la 18 ani nu o să mai plâng niciodată”, a mai dezvăluit Paula Chirilă.

Mai târziu, Paula Chirilă se confruntă și ea cu probleme în căsnicie. Este nevoită să divorțeze de Marius Aciu, tatăl Carlei.