O familie de ieşeni are de primit 1.122 euro / lună pentru conductele ApaVital care le traversează terenul

Sentinţa judecătorilor arată că familia are de încasat, din urmă, 53.000 de euro.

   

O familie de ieşeni va avea drept chiriaş Consiliul Judeţean. Instituţia publică a fost condamnată de magistraţii Curţii de Apel la plata unei chirii lunare pentru suprafaţa ocupată de conductele ApaVital pe terenul ieşenilor. Aceştia vor avea de încasat 0,45 euro lunar pentru fiecare metru pătrat din terenul pe care nu-l pot folosi.

În urmă cu 20 de ani, I.P. a cumpărat un teren agricol situat în extravilanul Iaşului. După 10 ani, Compania Naţională de Administrare a Drumurilor Naţionale a demarat lucrările de construire a viitoarei şosele de centură a Iaşului. O suprafaţă de o jumătate de hectar din terenul lui I.P. a fost expropriată, iar pentru alţi 1.510 mp ocupaţi de aceeaşi lucrare pentru mărirea lăţimii drumului şi mutarea unui canal de desecare, I.P. a reuşit să obţină despăgubiri în instanţă.

Doar că realizarea şoselei de centură a impus şi devierea conductelor din sistemul de aducţiune a apei Timişeşti – Iaşi. O parte dintre conductele ce au trebuit deviate se aflau pe terenul deja expropriat de către CNADNR. Alte ţevi şi zona de protecţie aferentă ocupau alţi 2.494 mp din terenul lui I.P., pentru care ieşeanul nu a primit nicio compensaţie.

În faţa instanţei, ApaVital au afirmat că proprietarul fusese deja despăgubit, invocând totodată dreptul de servitute gratuită izvorât din serviciul public prestat de societate. Argumentele societăţii au fost respinse de magistraţii Tribunalului, care au stabilit despăgubirea lui I.P. cu 40.600 de euro pentru lipsa de folosinţă a celor 2.494 mp de teren.

Atât proprietarul, cât şi ApaVital şi CJ au declarat recurs. După trei amânări, Curtea de Apel a decis ca CJ să plătească nu o despăgubire globală, ci chirie până când ApaVital îşi va muta conducta. Chiria a fost stabilită la 1.122,3 euro lunar, începând cu data de 29 martie 2017, când I.P. a depus prima cerere la Tribunal. Până acum s-a strâns o datorie a CJ faţă de I.P. în valoare de aproape 53.000 de euro. CJ şi ApaVital mai au totuşi o cale de atac a sentinţei, recursul.