Numele meu este Ana, am 23 de ani, iar șeful meu mă atinge în trecere pe talie, pe mâna… totul pe ascuns”

Dragă Adela,
Îmi plac sfaturile tale şi sper că mă poţi ajuta şi pe mine. Să spunem că numele meu este Ana, am 23 de ani, iar managerul meu are 25 de ani, tinerel, frumuşel, plin de şarm.

Lucrăm împreună aproape zilnic, flirtăm la locul de muncă, mă atinge în trecere pe talie, pe mâna, ne zâmbim…. totul pe ascuns. El are reputaţie de mare crai, că aşa ar proceda cu femeile, dar totul pe ascuns. Mă deranjează că nu pare să îşi asume ceea ce face, parcă mereu este în gardă. Şi atunci când ne scriem mesaje pe telefon, el este rece, sec, profesional, nu lasă să se vadă nimic neobişnuit, probabil pentru a nu exista vreo dovadă că s-ar da la mine.

A fost plecat în vacanţă şi m-a sunat să verifice dacă totul e bine… totul sub pretext profesional. Ciudat este că în prezenţa altor bărbaţi uneori parcă vrea să îşi marcheze terioriul, mă mănâncă din priviri, vine aproape de mine. Azi aşa, mâine aşa… până când ne-am sărutat într-o seară la sfârşit de program.

Mi-a spus că ne vedem mai târziu, iar eu am aşteptat un mesaj de la el, un telefon să ne întâlnim, dar nu am primit nici măcar un semn. A doua zi, aceleaşi priviri cu subînţeles la muncă, aceleaşi atingeri, aceeaşi replică cum că trebuie să ne vedem mai pe seară…

Şi din nou, niciun semn de la el după ce am terminat programul de lucru. Sunt foarte confuză, ce fel de joc face? Nu vrea relaţie serioasă, dar nici pentru o aventură nu se implică prea mult. Nu îl înţeleg şi nu ştiu cum să mă mai port cu el.

Nu vreau să îmi pierd locul de muncă şi nu vreau nici să fiu la dispoziţia lui oricând. Eu visez la o relaţie cu el. Încerc să mă ţin tare, îl evit cât pot, mă retrag câţiva paşi înapoi când vine prea aproape de mine, dar îmi e foarte greu, mă domină total, privirea lui mă înmoaie…

Există vreo şansă să îi bag minţile în cap şi să îl fac să mă vrea cu adevărat lângă el? Dacă nu, ajută-mă să ies din jocul asta şi să îi arăt că sunt o femeie demnă, că nu mă voi culca cu el.

Pagini: 1 2