Nu îmi pare rău că am făcut avort. A fost cea mai bună decizie. Avortul respectiv mă privește numai pe mine. Nu permit nimănui să mă judece

Să treci printr-un avort nu e ușor și nici o experiență plăcută. Mi-ar fi plăcut să nu fiu nevoită să fac asta? Cu siguranță. Am regrete că am făcut-o? Niciunul.

Să fie doar momentul nepotrivit?
Eu fac parte din secțiunea „nevoi speciale” când vine vorba despre inițiativă și sexualitate asumată.
Cumva, fără nicio legătură cu educația primită, eu mi-am dorit să fac amor cu un singur bărbat, cu care să mă și căsătoresc.

Acesta era „idealul” meu. Motiv pentru care, aveam 23 de ani când l-am cunoscut pe Vlad și am știut că este o relație semnificativă. Tot cu Vlad mi-am început și viața amoroasă.

El era atent și tandru, avea răbdare și pot spune că am avut parte de o experiență plăcută. Din păcate însă, eu nu începusem să iau anticoncepționale, iar el era convins că nu poate avea copii.

Cum aflase chestia asta, nu știu, dar pe moment am acceptat informația și nu mi-am bătut capul cu riscurile. Evident, Vlad putea avea copii, iar lipsa oricărei protecții a dus la sarcină.

Loading...
Loading...

După patru luni eram însărcinată. Aveam 23 de ani, abia înțelegeam și învățam care e treaba cu amorul, eram încă în facultate, iar vestea mi-a dat una în creștetul capului.
Vlad, cu doi ani mai mare decât mine, nu era chiar apt nici el să devină tată. Dar decizia a fost comună. Dacă voiam să îl păstrez, era gata de angajament (sau asta credea atunci).
Eu însă, chiar dacă la capitolul amor am avut întârzieri mintale, la capitolul „vreau un copil” îmi era clar răspunsul: NU.

Nu numai că nu aveam nimic de oferit, iar aici mă refer la timp, disponibilitate afectivă, sentimente materne, mai mult, eu nu îmi doream copii.

Nu îmi doresc nici acum, 10 ani mai târziu. Dar între timp am învățat și cum să nu îi fac… pentru că un avort este o experiență prin care nu îți dorești să treci.

Pag Anterioara1 din 2