Nu i-a fost rușine să arate tuturor casa sărăcăcioasă în care trăiește cu soțul ei. Alexandra Bodi a dat lovitura acum

Alexandra Bodi, o gospodină din Mureș, face senzație pe TikTok și are mai multe vizualizări și decât Dorian Popa, regele rețelelor de socializare. Alexandra Bodi nu face nimic special, însă oamenii sunt în delir, se pare, atunci când ea face mămăligă sau mătură prin curte.

   

Cine este Alexandra Bodi, gospodina din Mureș celebră pe TikTok, se întreabă toată lumea și cum a reușit ea să strângă milioane de vizualizări fără să pozeze sexy, fără să arate imagini din vacanțe de lux, fără tutoriale de machiaj sau dansuri provocatoare.

Alexandra Bodi are o viață mai mult decât modestă și nu se rușinează să-și expună sărăcia pe internet. Poate tocmai asta atrage atenția oamenilor, având în vedere că rețelele de socializare sunt tictise de pițipoance disperate să-și expună stilul de viață extravagant, de băieți cu surse de venit incerte, care se laudă cu colecțiile de mașini de lux sau îmbogățiți care stau mai mult prin vacanțe de lux, decât acasă.

Iată că, astfel, Alexandra Bodi din Mureș a reușit, amestecând mămăliga și măturând prin curte, să capteze atenția internauților. L-a bătut la vizualizări chiar și pe Dorian Popa, chestiune deloc ușor de realizat.

Într-un timp record, Alexandra Bodi a reușit să înregistreze aproape 280.000 de fani și 4,2 milioane de aprecieri. Pe de altă parte, Dorian Popa, cu al său Cheluțu, a înregistrat, în total, 172.000 de aprecieri.

Locuind într-o casă sărăcăcioasă, alături de soțul ei, Ionuț, Alexandra a făcut milioane de vizualizări cu filme în care apare gătind tocănițe sau trebăluind prin ogradă. În unul dintre filmele „de top’, care a înregistrat 1,2 milioane de vizualizări și a strâns zeci de mii de comentarii, gospodina Bodi apărea făcând o… mămăligă, semnalează spynews.ro.

Filmul care a rupt gura… TikTok-ului a strâns aproape două milioane de vizualizări. Are câteva secunde și îl arată pe iubitul ei când îngenunchează și îi pupă picioarele, în timp ce Alexandra îi cântă: „Aveai un ceas pe jos, care a căzut pe jos atunci când mi-ai văzut privirea!”. Pe ritmuri de manele, desigur.