Miile de migranți care se îndreaptă spre SUA, descriși de Trump ca fiind ”infractori înrăiți”

Caravana migranţilor care au plecat în masă din ţările Americii Centrale sperând să ajungă în Statele Unite a fost blocată la graniţa de sud a Mexicului.

   

Mii de oameni se află pe podul de peste râul care separă Guatemala de Mexic. Drumul până la destinație este lung și periculos, mai ales că preşedintele Trump este gata să mobilizeze armata ca să oprească valul de migranţi.


Primii migranţi care au ajuns pe pod au încercat să formeze o coadă ordonată. Dar a durat câteva minute pentru că din urmă veneau tot mai mulţi, cu miile. Poliţiştii mexicani au folosit bastoanele şi gazele lacrimogene ca să-i liniștească.

După o jumătate de oră de tensiune, mulţimea s-a liniştit. Însă majoritatea celor 4.000 de oameni au rămas blocaţi pe pod, fără acces la apă, mâncare sau toalete şi în bătaia soarelui puternic.


Migrant: “Nu suntem infractori. Venim aici pentru că vrem să muncim. Vrem locuri de muncă, o viaţă mai bună.”

Exasperaţi, sute de oameni au sărit de pe pod, în apele răului care separă Guatemala de Mexic. Unii au traversat apele înot, altii cu bărci improvizate, iar poliţia mexicană nu a încercat să îi oprească.

Corespondent CNN: “Iată la ce îi împinge disperarea pe aceşti oameni. Nu au reuşit să traverseze podul, aşa că vin pe râu, cu aceste bărci încărcate, unii au copii mici…”

Migranţii speră să îşi continue drumul către Statele Unite.


Donald Trump: “Sunt nişte oameni răi cei care vor să vină. Nu sunt nişte copilaşi, nişte îngeraşi care vor să vină în ţara noastră. Sunt niște infractori înrăiți.”

Preşedinţii ţărilor de unde provin migrantii, Guatemala şi Honduras, caută soluţii pentru a-i duce în ţările de origine.