Mihai Chirica: “Unde sunt investițiile de miliarde de euro promise de PSDragnea în campania electorală? În loc de acestea avem o justiție îngenuncheată, umilită chiar”

Intre mineriada rușinii și parlamentarii PSDragnea

   

Tot în această perioadă, dar cu 28 de ani în urmă, în zilele de 13-15 iunie 1990, Ion Iliescu ne preda o lecție de „democrație originală” apelând la bâtele minerilor. Pe lângă numeroasele victime pe care le-a făcut atunci, Iliescu a distrus o generație întreagă de tineri care și-au văzut năruite visele de a se realiza în propria țară. Noaptea trecută, armata minerilor a fost înlocuită de parlamentarii puterii, care au modificat pe repede înainte codurile penale, transformând România într-un stat care-și apără și recompensează infractorii.

Există vreo diferență între ceea ce a făcut Iliescu în 1990 – când a stâlcit capetele tinerilor iubitori de libertate -, și ce face Liviu Dragnea acum, când strivește viitorul altor generații de români și aruncă România în afara granițelor Europei civilizate? Eu susțin că nu există vreo diferență! Sunt de acord că orice lege poate fi modificată, chiar și noaptea, dacă modificările sunt în favoarea populației, a statului român și a angajamentelor pe care le-am făcut față de țară, de partenerii europeni și NATO.

Dar unde sunt legile votate de parlament, tot noaptea, pentru construcția de autostrăzi, șosele de centură, spitale? Unde sunt investițiile de miliarde de euro promise de PSDragnea în campania electorală? În loc de acestea avem o justiție îngenuncheată, umilită chiar, o explozie de infracționalitate, un ROBOR care urcă zi de zi, o inflație care înghite creșterile de pensii și salarii, precum și o datorie externă care anunță o criză economică majoră.

Dar cum nu am fost niciodată adeptul unei atitudini defetiste, de abandonare, de genul „mi s-a făcut lehamite!”, „ m-am săturat!”, le promit slugilor lui Dragnea că voi continua să lupt contra tuturor abuzurilor săvârșite de acestea împotriva țării mele. Rușine să vă fie!