Mi-am trimis iubitul de ocazie înapoi la nevastă

Pe Vlad l-am cunoscut în tren și nu mi-a trecut nicio clipă prin minte că între noi s-ar putea înfiripa ceva. Eu eram divorțată, el…în prag de despărțire. Pare ciudat, dar, după o noapte de amor, a realizat că nu vrea să-și piardă familia.

   

Mă urcasem în ultimul moment îi acceleratul spre Brașov, unde mă duceam într-o delegație. Ni era aglomerat, așa cum credeam. în compartiment, se afla o singură persoană, un bărbat pe al cărui chip am citit de 1; început o tristețe fără margini. Avea multe bagaje, de parcă voia să părăsească definitiv Capitala. Părea tot timpu adâncit în gânduri, iar din când în când ieșea pe culoar ca să se mai dezmorțească. Am intrat în vorbă cu el, dii curiozitate, dar și ca să treacă timpul ma ușor:

— Cred că nu mergi în delegație, ca mine, după câte bagaje ai… Mai degrabă, în vacanță, nu-i așa?

— Mă duc la părinți, la Făgăraș, mi-a zis el, scurt.

Era clar, tipului îi lipsea cu desăvârșire buna dispoziție. Nu am mai zis nimic și am început să-l studiez. Era destul de chipeș, doar că supărarea prin care trecea îl întuneca la față. Purta și verighetă pe inelarul stâng, semn că era căsătorit. „Probabil s-o fi certat cu nevastă-sa și de aia se duce la părinți. Are și mult bagaj, poate chiar a plecat definitiv de acasă…”, mi-am spus eu în gând.

Plictisită deja, am încercat să reînnod discuția:

— E vreme frumoasă pentru călătorie, avem noroc! Eu mă duc în delegație la Brașov, stau vreo săptămână acolo, și m-am interesat din timp, ca să nu mă prindă iama pe nepregătite. 0 să fie cald, chiar soare în unele zile!

— Eu nu știu cum e timpul la Făgăraș. Nu știu nici ce mai fac părinții mei, fiindcă nu am avut timp să-i vizitez. Familia mea nu prea trage într-acolo, și atunci plec uneori singur. Nici nu am su-nat-o pe mama, dar sunt sigur că va fi fericită să mă vadă…

— și mie îmi plac sur-prizele, sunt sigură că ai tăi se vor bucura. Dar… de ce pleci fără familie?

— Așa trebuie. S-au întâmplat niște lucruri urâte și soția mea nu vrea să-și vadă socrii, dimpotrivă…

— Să înțeleg că sunteți în prag de divorț? am îndrăznit.

— Nu tocmai, dar nici nu mai avem mult până acolo. Nervii și tensiunea sunt stăpâne în casa noastră, simt asta și copiii, căci avem doi. N-am mai suportat! Azi-noapte, mi-am făcut bagajele și iată-mă aici, cu gând de plecare undeva, departe. M-am hotărât de-abia în gară să merg la ai mei.

— îmi pare rău de ce aud… Dar te vei întoarce acasă, nu? Te întreb pentru că și eu am fost într-o situație similară în urmă cu ceva ani, dar nu erau copii la mijloc…

— și ce ai făcut, mai ești cu soțul tău?

— Este o poveste lungă, dar am timp să-ți spun totul. Uite cum a fost: eu m-am căsătorit de tânără, aveam doar 20 de ani și voiam să mă fac fotomodel, ba chiar să-mi deschid agenția mea de fotomodele. Soțul meu avea putere financiară, dar nu era de acord cu mine. M-a legat de cratițe, voia copii, voia să îmi îngroape tinerețea și visele. Eu așa simțeam, și atunci l-am părăsit.

— și ai reușit să fii fotomodel?

— Nu, după divorț a apărut o altă alternativă profesională pentru mine și mi-am abandonat visul cu agenția, dar tot n-am regretat că am divorțat. Sunt femei cărora nu li se potrivește viața de familie, iar eu sunt una dintre ele…

— Culmea, nevastă-mea se consideră o familistă, o soție și o mamă-model, se crede făcută pentru toate astea, dar e o arțăgoasă fără drept de apel! Turuie toată ziua, îmi face reproșuri, îmi minimalizează fiecare efort de a mă face util în casă, într-un cuvânt, sunt o zdreanță în propriul meu cămin! Eu așa simt. Iar copiii sunt cam la fel ca mama lor…

— Cum așa?!

— Așa bine! Ada, căci așa o cheamă pe soția mea, se ceartă mereu cu mine în fața copiilor, luându-i drept martori, iar ei, încet-încet, au început să mă considere vinovat pentru tot și s-au îndepărtat de mine…

Pagini: 1 2