Medic roman: “Suntem prosti, si istoria va consemna asta”

Medicul Gabriel Diaconu este revoltat pe ceea ce se intampla in tara. Acesta a postat un mesaj lung pe pagina sa de Facebook.

   

Mesajul integral:

“De ce suntem noi prosti, iar altii destepti cand vina vorba de masuri preventive, nu doar in pandemie (se aplica si intemperiilor – iarna, inundatii, seceta, focuri de padure, etc), in 10 constatari simple:

1. Pentru ca la cat mint oamenii, de la primar in sus, pana la presedinte, nici cand ajung sa spuna adevarul nu-i mai crezi. Si daca tu nu-i crezi, nu-ti imagina ca statu-i crede, sau se ia in serios. Drept urmare, in privinta capacitatii noastre de reactie, fortei noastre de interventie si rezervei de rabdare mergem pe poanta bancului ”hai, pisi pisi, inca un strop”!

2. Pentru ca, in ciuda incercarii periodice si a entuziasmului idealist al catorva, majoritatea celor din aparatul administrativ peren romanesc are o parere cinica, dispretuitoare fata de omul de rand, sau mai bine zis romanul autentic: e primitiv, indisciplinabil, asculta doar de bici, este ot, te trage pe sfoara, si ce mare branza pana la urma daca mai mor cativa dintre ei, oricum stateau cu palma intinsa sa le dea. Pai cum cine sa le dea? Statul sa le dea, care nu se mai satura. Este acel moment cand lenea capata o sanctiune quasi divina: asta ati vrut, asta primiti.

3. Din lacomie. Aceasta lacomie este nu doar proverbiala, dar si adanc inradacinata in cultura provinciala, ca-i zici chemarea pamantului, ca-i zici ban si ochi al dracului, si pe buza gropii romanul tot la ce-ar putea sa castige se gandeste, mai mult decat la ce pierde. E trauma unui popor sarac, vesnic poftind la capra muribunda a vecinului. Sau, cum ar fi spus bunica mea daca era inca in viata: nu-i mai satura Dumnezeu…

4. Din fatalism. Care fatalism are aceeasi fatarnicie inspaimantatoare ca si lacomia, este bine infuzat cu varii credinte cum ar fi ca nu ne lasa pe noi Dragutul la greu, mai isi infige degetul, mai muta busola, mai sufera si dusmanul, mai isi intoarce timpul roata, si privirea catre popor…de-alde astea. Iar daca o infrangem, asa a fost sa fie, baietii au facut o figura frumoasa. Am actionat bine, atat s-a putut. Suge-o, Ramona.

5. Din lasitate. Aceeasi predispozitie pentru grandomanie, eroism de carton si preamarirea soldatului necunoscut (necunoscut ca soldat, carevasazica) face si ca, la momente de rascruce, acei oameni in a caror tarie sta decizia grea, dar dreapta, sa dea bir cu fugitii. Pai nu zice vorba aceea ca fuga e rusinoasa, dar e sanatoasa? Deci daca stramosii nostri au constatat asta, cine suntem noi sa ne punem cu intelepciunea populara?

6. Din artag. Nici nu stii daca, printre trasaturile enumerate pana acum, vreuna se apropie, marginal, de apetitul ticalos, gratuit si libidinos al romanului pentru artag. Are, n-are treaba, stie, n-are stire, romanul se cearta. Odata il vezi catu-i de mic, insignifiant si de fapt spaimos de fire, cum se otaraste la cin-se apuca. Pe moment se umfla vena gatului, urca asa un glas strabun intr-insul si-si aduce aminte ca i-a luptat bunicul la cotul Donului, deci nu ne tragem asa de sireturi, bine? R-ati ai dracului de comunisti. E suparacios, ranchiunos, da ca vaca o copita in galeata cu lapte. Si sa vrei sa-i mai faci vreun bine si nu se poate.

7. Din nostalgie. Traim, ne alimentam si periodic ne sucim gatul in diverse momente ale trecutului presarate cu personaje predestinate mesianice, sau dimpotriva jupani dibaci care au rezolvat ei, prin proprie iscusinta si cu resurse modeste, situatii care – vezi Doamne – au ingenuncheat alte natiuni ori popoare. Ca asta a implicat roata triunghiulara sau scripetele de lemn, ca a trebuit romanul sa redescopere praful de pusca sau proprietatile apei cand capilarizeaza, noi am fost primii, inzestrati cu un geniu latent demn de Iustin Capra si-ale lui masini electrice. Trebuie ca de fiecare data cand se-abate un potop, undeva pierdut prin Romania e un inginer cu freza ca a lui Sergiu Nicolaescu nebagat in seama de nimeni (decat, posibil, de sine insusi), care-ar putea sa rezolve problema cu o cheie franceza si-un pic de vaselina. Doar ca ou sont les temps d-antan. Sau, prescurtat: teapa!

8. Din melancolie. Atata amar si resemnare, atata batista si batic, atata cerna si cenusa mai rar gasesti inafara Balcanilor, unde si ploaia e parca mai gri, si ceata e parca mai sumbra, si casele sunt mai lacustre si lustrele parca-s mai chioare. Zace, perpetuu, un nor deasupra mintii bolovane a romanului convins ca daca n-a fost sa aiba el noroc, pesemne ca plateste acum pacatele trecute ale inaintasilor. Si-atunci jeleste, boceste, mai scoate de undeva bine ascuns un fluieras de os, de canta duios, mai trece ziua numarand oile, canii si varii cacareze, incremenit in propriu-i destin.

9. Din auto-conservare. Pe cat e de coclita alianta asta toxica intre forte distructive, creative si psihopatogene deopotriva, pe atat de ingemanata este cu fantezia fertilitatii, a renasterii, si viitorului pe care il vor trai copiii nostri. Noua ne ramane sacrificiul (pentru copii), ruptul de la gura (pentru copii), turul carpit al pantalonilor (pentru copii), respectiv osanda (pentru copii), dar candva, cumva, aici vor fi mai fericiti urmasii. Ce conteaza ca te uiti la – culmea – acesti copii care asteapta de la noi sa fim prezenti, in aici si acum, acesti copii care asteapta de la parintii lor sa-si infranga toate pornirile anterior enumarate, sa fie oameni, o data macar. Tot povesti la gura sobei, succesiuni si variatiuni pe tema melancoloido-fatalisto-nostalgico-artagoasa, si descurca-te, baiete. Se rezolva cu varii lubrifianti, si se adoarme in narcoza etanolica. Ce nu poate rezolva ratiunea cu siguranta rezolva trascaul.

10. Din insuficienta, si eliptica, intelegere a timpului. Probabil ca daca e sa fie motiv fundamental, definitiv si irevocabil pentru care suntem prosti noi, iar altii sunt destepti, e ca ne batem joc de cea mai greu regenerabila resursa: timpul. Nu lasa pe maine ce poti face azi. Lasa pe poimaine, ca poate nu mai e nevoie. Totul conspira la regula ultima a acest decalog. Totul contribuie, totul alimenteaza freatic frecatul timpului ca forma de arta a romanului de pretutindeni, ca e de la orase, la sate, prin varii statii de tren tramvai ori autobuz. Romanul are timp. Doar ca nu-i al lui. N-a fost timpul nostru. Vor veni si vremuri mai bune. Vin vremuri grele. Vremuri. Tramvai cu etaj si tras de cai ettetera. Om fi inventat noi insulina si stiloul cu rezerva, dar cand vine vorba de masuratul timpului stam intre doua toace, doi trasi de liturghie, diferenta insensibila intre dimineata si amiaz, cine se trezeste de dimineata si oare cat de departe ajunge, o interminabila si enigmatica formula a vitezei care nu e atat influentata de distanta, cat de timp.

Suntem prosti, si istoria va consemna asta intr-un capitol uitat, rasfoit de mai nimeni, ca si cand am avut timp n-am stiut noi prea bine ce face cu el, si cand n-am mai avut l-am imaginat doar la timpul trecut (parca parintii nostri aveau mai mult timp fata de noi), iar in ce priveste valoarea pe care i-o dam, e un credit in alb pentru viitor. Va veni un timp. Mintea romanului cea de pe urma…
#medicinromania #COVID19”, scrie medicul pe pagina sa de Facebook.