Mărturia incredibilă a unei autostopiste din Făurei: ”M-a luat la ocazie și a început să mă pipăie!” Ce a urmat întrece orice imaginaţie

Dragă Jacqueline,
Sunt Cristina, am 18 ani și tocmai am terminat clasa a 12-a. Sunt din Făurei dar, în timpul liceului, am făcut mereu naveta până la Brăila, unde învăț. Am rămas înmărmurită urmărind ce s-a întâmplat la Caracal, mai ales pentru că si eu au pățit ceva asemănător.
Obișnuiam să merg cu ocazia de acasă până la liceu și înapoi. Într-o seară, în timp ce mă întorceam de la școală, din Brăila, am luat un “Ia-mă nene”. A oprit un Merțan, nu știu de care exact, că nu mă pricep. L-am întrebat politicoasă dacă merge la Făurei, mi-a zis că da. Șoferul avea vreo 40 și ceva de ani.

Pe la jumătatea drumului, mai precis pe la Oprișenești, oprește mașina ca să își facă nevoile. Cobor și eu să fumez o țigară, apoi șoferul se întoarce și începe să mă atingă pe sâni, fără să îmi zică nimic. Îi iau mână și insistă. Apoi îmi pune mâna pe fund și încearcă să mi-o bage între picioare. M-am speriat și am fugit.
Din fericire, nu m-a urmărit și am reușit să scap. Am găsit un microbuz și am reușit să ajung acasă cu bine. De rușine, nu le-am zis alor mei nimic, chiar nu am putut, mi-a fost frică. Dar acum stau și mă gândesc: dacă pățeam și eu aceleași lucru ca fetele alea din Caracal?! Doamne ferește!
Ce ar trebui să fac?! Să le zic părinților ce s-a întâmplat? Îmi este teamă, pentru că tata e iute la mânie și mi-e frică să nu mă bată.

Loading...
Loading...

Draga mea Cristina,
Ce îmi povestești este o chestie foarte gravă. Nu trebuia să lași lucrurile sub nicio formă așa. În primul rând pentru tine, mă gândesc că ai rămas cu niște traume după episodul acesta și în al doilea rând trebuia să te gândești la celelalte femei care probabil au trecut prin aceleași lucruri sau mai grave de atât atunci când au mers cu el. Cu așa ceva nu te poți juca. Iar cât despre părinții tăi, nu ar fi trebui să le ascunzi adevărul. Cu siguranță, ei ar fi fost alături de tine și poate împreună găseați o rezolvare să nu mai fie nevoie să te deplasezi cu “ocazia”.

Ceea ce s-a întâmplat în tragedia de la Caracal este ceva ce nu poate fi descris în cuvinte. Însă tu mai poți face ceva! Gândește-te că tu poți să salvezi și alte fete din mâna acestor oameni fără inimă. Ai nevoie și de un control specializat. Este clar că te-ai închis în tine din cauza șocului, însă asta nu e deloc bine. Ai nevoie de ajutorul cuiva pentru că este posibil ca acest episod să lase urme adânci în subconștientul tău. Și este foarte important pentu formarea ta pe mai târziu.

Iar în astfel de situații niciunul dintre părinții tăi nu ar fi avut cum să te învinuiască de ceva. Cu siguranță te-ar fi sprijinit. Dar, acum, încearcă să discuți în primul rând cu mama ta. Este femeie și o să înțeleagă altfel lucrurile. Iar apoi o să te ajute cu siguranță să îi povestești și tatălui tău. Sau poate o să îi spună chiar ea. Însă ceea ce te sfătuiesc sau, mai bine spus, te rog, este să nu mai pleci cu persoane pe care nu le cunoști. Dacă nu poți ajunge unde ai treabă mai bine amână. Sau cum ți-am spus și repet, vorbește cu părinții tăi când ai nevoie, sigur găsesc ei o rezolvare.

Sper că am reușit să te ajut.