„M-am combinat cu el fiindcă era bogat și am ajuns să-i întrețin familia”

   

— Iuliana, draga mea, trebuie să facem o pauză! m-a anunțat el într-o seară, în timpul unei întâlniri intime, la hotel. Până nu îmi recuperez postul sau nu găsesc un alt serviciu unde să câștig la fel de mult ca înainte, e mai bine să nu ne mai vedem.

— Ce spui acolo, Viorel? am sărit eu ca arsă. Nici să nu te gândești la una ca asta, dragul meu! Doar nu vom permite ca banii să intervină între noi, când avem o așa relație minunată și ne iubim atât de mult!

— Asta e adevărat, Iuliana, ne iubim mult, însă știi bine că toate distracțiile costă… Având în vedere că soția mea, ca învățătoare, are un salariu de mizerie, eu am fost întotdeauna stâlpul casei, așa că banii ăștia puțini, pe care îi câștig acum, voi fi nevoit să îi duc, integral, acasă. Iți vorbesc deschis, nu mă ascund de tine: sunt într-o situație foarte, foarte jenantă, Iuliana.

— Viorel, mă bucur că ești sincer cu mine, căci și eu am fost întotdeauna sinceră cu tine, nu ți-am ascuns niciodată nimic. De altfel, dragostea curată care ne leagă s-a clădit pe încrederea reciprocă. Acum, ascultă-mă, și te rog să nu mă întrerupi!

— Bine, sunt numai urechi.

— După cum știi, pe lângă faptul că eu câștig destul de bine, nu mă plâng, părinții mei sunt niște oameni înstăriți și mă finanțează lună de lună cu o sumă uriașă. Prin urmare, pentru mine nu reprezintă nicio problemă a achita mesele la restaurant, biletele la teatru sau camera de hotel…

— Bine, dar nu te pot lăsa să faci asta! a încercat el să protesteze. Ar fi total incorect și absolut stânjenitor!

— Ba nu e adevărat! l-am contrazis, fermă. Când doi oameni se iubesc, atunci se sprijină unul pe celălalt. Până când te pui pe picioare, eu voi fi cea care achită notele de plată… și acum, hai să ne iubim încă o dată, căci ard de nerăbdare!
Astfel s-a încheiat o discuție delicată, dar necesară, în urma căreia singura schimbare în relația pe care o aveam cu Viorel a fost aceea că eu am devenit responsabilă cu plățile. Lucrul acesta nu mă deranja câtuși de puțin în condițiile în care, timp de mai bine de un an, iubitul meu cheltuise o mică avere cu mine și, după cum vă spuneam, ajunsesem să țin la el ca la ochii din cap. Nu concepeam viața fără Viorel, chiar dacă el era însurat și avea copii.

De altfel, din spusele sale, cei doi băieți erau motivul pentru care nu divorțase – și nici nu avea de gând să o facă -, deși între el și soția sa nu mai era nimic de multă vreme. Conviețuiau și păstrau aparențele de dragul celor mici. În ceea ce mă privește, deși în visele mele cele mai frumoase, păstrate secrete, mă vedeam soția lui Viorel, eram totuși împăcată cu situația, pe care o cunoscusem de la bun început și pe care o acceptasem. Nu am forțat lucrurile în niciun fel, ci am fost mulțumită trăind, atât cât era posibil, împreună cu omul adorat.

Peste circa jumătate de an, adică în urmă cu trei luni, iubirea noastră avea să treacă printr-o nouă grea încercare. De la o vreme, îl simțisem pe Viorel că era stresat. Devenise foarte agitat, părea lipsit de pace sufletească. Ceva îl măcina, era clar, iar eu trebuia să aflu ce anume.

— Dragul meu, ce s-a întâmplat? l-am întrebat. Te văd tot mai îngândurat, tot mai frământat, vreau să știu ce te preocupă!

— Iuliana, uite, că ai observat, nu are rost să mă ascund, ci îți spun direct: tot din cauza banilor mă frământ zi și noapte, a mărturisit el. Sau, mai exact, din cauza lipsei lor. Băieții cresc, iar costurile pentru grădiniță, respectiv școală, sunt tot mai mari. Am început să acumulăm restanțe la întreținere și să avem facturi neachitate.

— Of, dragul meu, îmi pare nespus de rău, de ce nu mi-ai spus care e situația? l-am dojenit. știi bine că te-aș fi ajutat… Dar lasă, că nici acum nu e târziu.

— Nici să nu te gândești, draga mea! Deja mă simt vinovat pentru că am acceptat să sponsorizezi întâlnirile noastre… M-am gândit să merg și să lucrez câțiva ani pe o platformă petrolieră în Norvegia, unde se câștigă grozav. știi că sunt inginer ca formare, în tinerețe am mai lucrat pe platforme marine…

— Doamne! Nici în glumă să nu mai spui una ca asta, Viorel! am izbucnit, disperată. Nu aș putea trăi nicio zi știindu-te departe de mine și expus primejdiilor specifice platformelor ma-rine norvegiene. Am să te ajut eu să plătești întreținerea și facturile până te pui pe picioare, iar în schimb tu nu trebuie decât să mă iubești ca și până acum, dragul meu!

— Bine, Iuliana, dar tu ești conștientă de sacrificiile pe care le faci pentru mine?

— Meriți, Viorel. Sunt convinsă că, la rândul tău, ai fi făcut același lucru pentru mine. și acum alungă-ți gândurile negre și hai să ne iubim, căci abia aștept să mă răsfeți cu mângâieri și sărutări!
Făcând socoteala și adunând banii cheltuiți pe distracții cu cei necesari pentru facturile și restanțele la întreținere ale lui Viorel, s-a adunat o sumă destul de mare. Dar, cu ajutorul generoșilor mei părinți, care nu mi-au cerut niciodată explicații pentru banii cheltuiți, am putut totuși să îmi susțin financiar bărbatul adorat. De altfel, asta fac și în ziua de azi, în condițiile în care iubitul meu încă nu a reușit să iasă din pasa proastă în care se află de mai bine de jumătate de an: plătesc consumațiile la localuri, biletele la spectacole și camerele de hotel și, în plus, îi asigur banii necesari pentru a achita întreținerea și facturile utilităților. Sunt însă absolut sigură de dragostea lui pentru mine și știu că, dacă eu aș fi ajuns în situația sa, nici el nu m-ar fi lăsat de izbeliște.

La finalul povestirii mele, vreau să vă mai împărtășesc un secret. Ei bine, sunt atât de îndrăgostită de Viorel și atât de fericită când sunt cu el, încât mă gândesc foarte serios să facem un copil. Nu consider că eu, la 25 de ani, sunt prea tânără pentru a deveni mamă și nici că Viorel, la 50 de ani, este prea bătrân pentru a deveni – din nou – tată. Chiar mâine îi voi spune ideea mea. Sunt convinsă că va fi încântat…

Pagini: 1 2