Lovitură totală pentru cei care stau la bloc

S-a creat un precedent judiciar ce reprezintă o lovitură dură pentru cei care stau la bloc. Instanța a luat o decizie definitivă cu privire la cei care vor să facă acest lucru. Potrivit judecătorilor, oamenii trebuie să ceară acodrul vecinilor înainte de a face pasul final.

   

Curtea de Apel Timișoara a luat o decizie fără precedent pentru timișorenii care stau la bloc. Potrivit autorităților, timișorenii care locuiesc la bloc și doresc să aibă câini și pisici trebuie să ceară, în prealabil, acordul vecinilor.

Decizia judecătorilor Curții de Apel Timișoara vine în contextul în care unei femei i s-a făcut dosar penal pentru că deținea un animel de compania într-un apartament de bloc. Consiliul Local a hotărât atunci că femeia are nevoie de acordul scris și stampilat al Asociației de proprietari, adoptat cu majoritatea voturilor proprietarilor, şi acordul expres al proprietarilor din apartamentele limitrofe.

Procesul femeii a fost deschis în 2019 și a fost susținută de o asociație de protecție a animelelor. Timișoreanca a susținut că acest fapt este o “intruziune nepermisă de lege în dreptul său de proprietate”.

„Dreptul de folosinţă şi de dispoziţie poate fi limitat numai prin lege, de unde rezultă că limitarea din litigiu de faţă, făcută printr-un act administrativ autorităţii locale, este o limitare nelegală.

De asemenea, orice proprietar are dreptul de a folosi apartamentul proprietatea exclusivă, precum şi cotele părţi care se află în proprietatea comună indiviză, fără ca acest drept să poată fi condiţionat de acordul altor proprietari vecini sau coproprietari asupra cotelor părţi indivize”, a motivat timișoreanca, citată de Digi 24.

Tribunalul Timiș a anulat, inițial, prevederile îi obligă pe proprietarii de animale de companie să obţină acordul vecinilor și a admis cererea femeii. Sentinţa a fost însă atacată la Curtea de Apel Timişoara, unde judecătorii au decis menţinerea hotărârii inițiale.

“Dreptului de proprietate al reclamantei asupra animalelor de companie i se opune dreptul de proprietate al vecinilor şi dreptul acestora de a folosi propria locuinţă fără ingerinţe disproporţionate în paşnica utilizare a acestor imobile”, motivează judecătorii. Instanța a decis că prin hotărârea adoptată Consiliul Local Timişoara nu a comis un abuz de reglementare.

Ulterior, reclamanta a precizat, în fața judecătorilor, că animal de companie este și un un porcuşor de Guineea, şi un câine rasa rotweiler, şi o broască ţestoasă, şi un câine rasa pechinez, şi un câine rasa labrador, şi o pisică, şi un peşte ţinut într-un acvariu, motivații pe care judecătorii nu le-au considerat relevante.

„Nici reclamanta, şi nici intervenientele – amintind ipotezele teoretice ale necesităţii acordului pentru a deţine astfel de animale care nu dăunează (peşti, porcuşor de Guineea, hamster etc.) – nu au indicat niciun caz concret în care să nu fi fost obţinut acordul vecinilor la deţinerea unor astfel de animale.

Din acest punct de vedere, reclamanta nu se poate declara vătămată de reglementarea în cauză pe considerentul aplicării acesteia la ipoteze care nu au legătură cu situaţia sa personală”, se mai arată în sentinţa Curţii de Apel Timişoara.

Trebuie menționat că decizia în acest caz este definitivă.

Primarul Timișoarei a anunțat că va propune modificarea unei hotărâri a Consiliului Local pentru a permite locatarilor de la bloc să deţină animale de companie, fără a mai cere acordul vecinilor. Dar precedentul creat de către instanța din România rămâne.

”Probabil aţi aflat de aventura în instanţă a unei hotărâri de Consiliul Local adoptată de Consiliul Local al Municipiului Timişoara în 2007 care obligă proprietarii animalelor de companie să ceară acordul vecinilor de bloc. Această HCL a fost contestată în instanţă de un deţinător de animale de companie. Azi a pierdut procesul – Primăria a câştigat, dar asta nu mă bucură. Voi propune Consiliului Local să abrogăm această HCL şi să o înlocuim cu un regulament care prevede dreptul timişorenilor de a avea animale de companie – da, cu respectarea drepturilor vecinilor, dar fără a menţine această restricţie absurdă”, a scris Dominic Fritz pe pagina sa de Facebook.