Lovitură de mare campioană! Cum a ridicat Simona Halep publicul în picioare în finala de la Montreal

Simona Halep a avut o evoluţie entuziasmantă în finala turneului de la Montreal, acolo unde a trecut de Sloane Stephens.

   

Meciul, disputat pe durata a două ore şi 39 de minute, a fost extrem de spectaculos, cu multe lovituri de calibru de ambele părţi, care au făcut deliciul publicului. Simona Halep s-a impus cu 7-6, 3-6, 6-3 şi a câştigat al 18 lea trofeu din cariera ei.
Cea mai frumoasă lovitură a meciului a avut loc în primul set, în tie-break, la scorul de 6-6, o lovitură care a demonstrat de ce Simona Halep este numărul 1 mondial. Publicul canadian a aplaudat în picioare execuţia româncei.