Locul unde Marea îmbrățișează Dunărea și cerul! Trebuie neapărat să ajungi aici!

Locul unde Marea Neagră îmbrăţişează Dunărea, la Sulina, este unul dintre cele mai frumoase locuri, pe care trebuie neaparat să le vezi în România. Gura de vărsare a Dunării oferă o priveliște extraordinară celor care se încumetă să ajungă aici.

   

Accesul se face doar pe apă în cea mai estică așezare din România, care are doar 3500 de locuitori.

Pentru a vedea vărsarea Dunării în mare la Sulina trebuie să închiriați o barcă cu motor care să vă ducă până acolo.

O închiriați cu barcagiu cu tot pentru ca este obligatoriu să ai un permis de conducere special pentru aceasta.

Puteţi negocia cu barcagii care sunt întotdeauna în căutare de clienţi. În plus, pe drum veți avea parte de poveşti pescăreşti, deși poate ați prefera să vă concentrați la peisajul care vă va tăia răsuflarea.

Nu trebuie să rataţi o călătorie cu barca printre canalele pline de nuferi, printre pelicani şi ale vieţuitoare ale Dunării. Puteţi închiria o ambarcaţiune de la zecile de pescari care aşteaptă pe malul apei. Peste tot, sunt lipite afişe cu oferte de excursii.

Astfel, cu 50 – 60 de lei ajungeţi la Pădurea Letea, unde puteţi admira stejari seculari, cai sălbatici şi liane, ca în pădurea tropicală, dar şi case tradiţionale, vopsite în alb şi albastru, potrivit Adevărul.ro.

Un alt traseu este Canalul Cardon/ Canalul Barbosul, unde apa capătă culoarea albă de la atâţia nuferi. Pescarul vă va duce inclusiv până la Farul Vechi. Traseul durează în jur de patru ore.