Laurenţiu, român supravieţuitor al atacului din Viena, după ce s-a prefăcut că e mort: „Când închid ochii, îmi vine să plâng”

În oraşul muzicii s-a lăsat o linişte apăsătoare, după atacul terorist în care au murit patru oameni. Un român a fost martorul scenelor sângeroase de la Viena şi a reuşit să scape după ce s-a prefăcut că e mort. S-a întors la locul atacului cu echipa Observator şi a povestit în exclusivitate momentele de groază prin care a trecut.

   

S-a oprit, a zis Allah şi a început să tragă.

Laurenţiu este curier. Aştepta să preia o comandă în faţa restaurantului la care lucrează în Viena atunci când teroristul a deschis focul în apropierea unei sinagogi. În jurul lui oamenii au căzut seceraţi de gloanţe. Românul a scăpat ca prin minune.

Laurenţiu, martor al atacului: În momentul în care am auzit foc de armă, m-am uitat jos, căzuse fata de lângă mine. Mă gândeam să nu mor, să nu mor, să nu mor. Altceva, nu mai gândeam.

Un tânăr pictor din Macedonia de Nord, o studentă din Germania şi doi austrieci au fost ucişi jihadist.

La patru zile de la atac, Laurenţiu a găsit puterea de a reface traseul atacatorului cu echipa Observator trimisă la Viena. A povestit cum a reuşit să se salveze.

Laurenţiu, martor al atacului: Am vrut să intru aici. Nu am mai putut că era foarte multă lume şi blocase uşile la intrare. Când a vrut să mai tragă din fugă focuri de armă, eu m-am pus pe burtă aici, chiar la pragul acesta. Aici am încercat să mă adăpostesc.

Cele nouă minute de teroare au schimbat capitala Austriei şi au lăsat urme adânci în supravieţuitorii atacului.

Laurenţiu, martor al atacului: Nu prea m-am liniştit, din cauză că atunci când închid ochii, îmi vine să plâng tot timpul şi cam acesta e adevărul. Văd patru persoane moarte, care au murit lângă mine.

Laurenţiu Rădulescu, reporter Observator: Viena îşi va reveni cu greu în urma atacurilor teroriste care au fost comise în această săptămână, iar în tot acest timp, nivelul de alertă rămâne la cote maxime.

15 indivizi sunt în custodia poliţiei, suspectaţi că au avut legături cu teroristul care a ucis patru oameni şi a rănit alţi 23. Iar ancheta continuă şi în afara graniţelor. Astăzi, poliţia din Germania a făcut percheziţii în trei oraşe, la casele unor presupuşi complici.