Klaus Iohannis: „Din 8 februarie, majoritatea școlilor se vor deschide”. Care sunt condițiile

Klaus Iohannis a făcut anunțul mult așteptat cu privire la deschiderea școlilor. Data la care se vor redeschide instituțiile de învățământ este 8 februarie. Există, însă, anumite condiții în care va avea loc această redeschidere a unităților de învățământ. Totul ține de incidența numărului de infectări cu noul virus din localitatea unde este școala respectivă. Se revine deci la cele trei scenarii: verde, galben și roșu.

   

Klaus Iohannis: Școlile se vor redeschide pe 8 februarie
Președintele Klaus Iohannis a anunțat în mod oficial data de 8 februarie – cea în care va avea loc redeschiderea școlilor. Șeful statului a avut o ședință cu factorii de decizie în urma căreia a spus că a ajuns în unanimitate la o concluzie extrem de importantă.

„Am ajuns în unanimitate la o concluzie extrem de importanta. Din semestrul doi, după vacanța de o săptămână la începutul lui februarie, deci din 8 februarie, majoritatea școlilor se vor redeschide. Asta evident în condițiile în care pandemia evoluează aproximativ la fel ca în ultimele săptămâni. În localitățile din scenariu verde toate școlile se redeschid fizic, copiii merg la școală. În scenariul galben lucrurile se schimbă: merg în continuare la școală, la grădiniță și școală, copiii de la grădiniță, cei din ciclul primar și cei din anii terminali, 8 și 12. În scenariul roșu merg copiii de grădiniță și cei din ciclul primar”, a declarat Klaus Iohannis.

Se redeschid școlile din semestrul 2, după vacanța intersemestrială. Cu alte cuvinte, după data de 8 februarie, majoritatea instituțiilor de învățământ din România își vor deschide porțile pentru elevi.

Totul depinde, însă, de modul în care evoluează pandemia de coronavirus. Se revine la cele trei scenarii: scenariul verde, scenariul galben și scenariul roșu.

În localitățile aflate în scenariul verde se vor redeschide fizic toate școlile. În scenariul galben vor merge copiii de grădiniță, elevii din ciclul primar, precum și cei din clasele a VIII-a și a XII-a.

În localitățile aflate în scenariu roșu vor merge la ore copiii de grădiniță și cei din ciclul primar.