Iubirea m-a salvat de la o viață de infracțiuni

Am avut o copilărie tristă și nici viața de adult nu se anunța altfel, mai ales după ce m-am înhăitat cu niște indivizi dubioși și am ajuns în pușcărie. în ciuda perspectivelor deloc luminoase, Dumnezeu s-a îndurat de mine și mi-a sos-o în cale pe Liliana, femeia care avea să mă aducă pe calea cea dreaptă. Datorită ei am acum o familie și sunt fericit.

   

Norocul nu mi-a fost prieten bun multă vreme după ce m-am născut. Mama nu muncise niciodată, a făcut cinci copii, iar după ce tata și-a pus picioarele la spinare și a plecat în lume, am trăit o vreme din mila vecinilor. Din păcate, după un timp, ne-am trezit cu toții luați pe sus de acasă și duși la cămin. N-am mai știut nimic de mama ani de zile, n-a venit niciodată să ne vadă la cămin, cum făceau alți părinți.

La un moment dat, am auzit-o pe una dintre profesoare șoptindu-i alteia că mama s-ar fi recăsătorit și ar fi început o viață nouă. Atunci eram prea mic ca să pot afla dacă era adevărat. Peste ani de zile abia, mi-am pus în minte s-o caut și s-o întreb de ce nu i-a mai păsat de noi. în timp, frații mei mai mici au fost înfiați de niște străini și n-am mai putut păstra legătura cu ei. Am sperat că le e bine acolo unde sunt și că, într-o bună zi, când vor crește, își vor aminti de mine și se vor întoarce să mă caute.

După ce am împlinit 18 ani, am stat o vreme într-o locuință a statului, împreună cu încă trei băieți, am muncit, iar apoi m-am înhăitat cu cine nu trebuie și am ajuns la închisoare, condamnat pentru furt, trei ani. Eu am picat ca prostul, iar ceilalți „tovarăși” ai mei s-au lepădat de mine și au spus că eu am fost capul răutăților. Nu știu la ce mă așteptam din partea lor…

La pușcărie, am avut într-un fel noroc, am fost repartizat la bucătărie și acolo l-am cunoscut pe nea Fane, care fusese bucătar pe un vas, dar îi făcuseră cu ochiul câteva lucrușoare de valoare ale unor pasageri – un ceas de aur și niște bijuterii – și așa și-a mâncat omenia, iar căpitanul l-a dat pe mâna polițiștilor. Căpitanul îl scăpase de câteva ori, nea Fane era un bucătar iscusit, dar nu se putea abține când vedea ceva frumos. Cum ceasul aparținea unui tip bogat, dar inflexibil, căpitanul a fost silit să-l dea în vileag.

Câte n-am învățat de la nea Fane! Uneori, după ce toată lumea se ducea la culcare, gătea din resturi niște minunății și ne delectam amândoi. Tot în perioada aceea, l-am cunoscut însă și pe Dobrin, un recidivist înrăit, care cam făcea legea printre deținuți și care a reușit să mă atragă de partea lui.

După ce nea Fane a ieșit, Dobrin a pus stăpânire pe mintea mea și mă manevra după bunul lui plac. Ne distram deseori bătându-ne joc de alți deținuți, umilindu-i și punându-i să muncească în locul nostru. Unii băieți îmi erau chiar simpatici, m-aș fi împrietenit cu ei, dar lor ajunsese să le fie frică de mine. într-o zi, unul a avut curajul să-mi spună printre dinți: „Păcat de tine, ești om bun, o să te nenorocească monstrul ăsta!”. Mulți deținuți aveau soții, iubite, își scriau scrisori, veneau să-i vadă, iar eu mă simțeam foarte singur.

— Lasă, bă, că ți-o prezint pe sora mea, Liliana. 0 să-ți scrie ea câte scrisori vrei, și-așa n-are ce face pe-acasă, e fată bătrână… Așa o să-ți mai treacă și ție timpul pe-aici, o să vezi!

Peste câteva zile, am primit o scrisoare cu o poză în ea. Liliana era o fată drăguță, delicată, n-ai fi zis în rup-tul capului că ar putea fi rudă cu Dobrin. Mi-a plăcut mult chipul ei blând, mi-a plăcut și ce mi-a scris, așa că am început să-i răspund la scrisori. Pe nesimțite, am prins drag de ea și abia așteptam s-o văd în carne și oase. N-am îndrăznit s-o chem să mă viziteze, locuia într-o comună îndepărtată.

Cu puțin timp înainte să fiu eliberat, Liliana mi-a scris că mă poate găzdui și mă poate ajuta să-mi găsesc ceva de lucru în comuna lor. Dobrin mai avea încă vreo cinci ani de pedeapsă, așa că l-am lăsat la închisoare și am plecat la sora lui, care m-a rugat însă să nu-i spun fratelui ei ce aveam noi de gând. — Nu știu cât de bine îl cunoști tu pe Dobrin, e fratele meu vitreg, n-ar trebui să-l vorbesc de rău, dar e un om periculos, crede-mă, nu te mint! mi-a spus Liliana când am ajuns acolo.

Liliana avea un defect din naștere, se născuse cu un picior mai scurt și șchiopăta puțin. Din cauza asta, la 25 de ani era încă nemăritată, deși era mult mai frumoasă decât în poza pe care mi-o trimisese. M-am instalat în camera pe care o pregătise pentru mine, în casa bunicilor ei din partea mamei, unde locuia de la moartea mamei ei, care fusese măritată cu tatăl lui Dobrin. Liliana era învățătoare la școala din comună, copiii o iubeau mult. Primarul era un bun gospodar și, cum la marginea comunei se deschisese după 1990 o fabrică, se gândise să facă o cantină pentru muncitorii de acolo, fiindcă mulți făceau naveta și veneau din multe comune și sate învecinate.

Acolo am avut norocul să găsesc un loc de bucătar, deoarece fosta bucătăreasă era în concediu de maternitate. Din recunoștință, m-am întrecut pe mine însumi și le făceam cele mai gustoase mâncăruri muncitorilor.

Curând, au venit și copiii lor să mănânce la cantină, iar apoi am început să fiu invitat să gătesc la nunți și tot felul de petreceri de-ale lor. Liliana era foarte fericită că oamenii m-au îndrăgit și că nu am dezamăgit-o. 0 iubeam sincer, dar n-am îndrăznit s-o cer de soție, eu, un fost pușcăriaș. Peste vreo doi ani însă, m-a întrebat ea dacă nu o vreau de soție.

Pag Anterioara1 din 2