ÎPS Teodosie uimește din nou: „Biserica va organiza un nou referendum pentru familie”

ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a anunțat joi seara, în premieră că Biserica va organiza un nou referendum pentru familie. El a subliniat că referendumul din 2018 a fost un eşec pentru că a fost legat de implicarea partidelor politice care au promis atunci că vor susţine această cauză.

   

Arhiepiscopul Tomisului a spus în emisiunea ”Cuvântul ierarhului” de la Radio Dobrogea, că s-a dorit ca referendumul din 2018 să nu treacă și s-a creat confuzie intenționat, legând referendumul de politic.

PSD au promis că se vor implica, dar în final au refuzat să o mai facă, iar USR a militat împotriva lui, spunând că se urmărește grațierea lui Liviu Dragnea.

”Oricum, trebuie să facem referendum pentru familie, că nu a trecut timpul. Sigur, a fost o confuzie totală. S-a dorit să nu se înțeleagă, au fost discuții politice, s-a dat în derizoriu.

Că nu organizăm noi, nici politicienii, nici Biserica. Dacă va mai fi o oportunitate, și va fi, pentru familie, noi ne vom implica, Biserica, pentru că familia ține de biserică. Biserica este cea care apără familia și drepturile familiei și cele ce sunt morale în societatea noastră”, a spus ÎPS Teodosie

3,7 milioane de români au participat, la referendumul pentru redefinirea familiei din 2018
Organizarea scrutinului, a scos din buget peste 163 de milioane de lei şi a mobilizat zeci de mii de oameni, de la poliţişti şi jandarmi până la membri ai secţiilor de votare şi observatori ai organizaţiilor civice. Într-un singur judeţ, cunoscut pentru mănăstirile sale, a fost atins pragul necesar pentru validare.

La referendumul pentru redefinirea familiei au votat 21,10% dintre alegători, potrivit datelor anunţate, luni, de Biroul Electoral Central în urma centralizării proceselor verbale din toate secţiile de votare.

Numărul persoanelor înscrise în lista pentru referendumul de revizuire a Constituţiei, organizat în 6 şi 7 octombrie, a fost de 18.279.011.