Horea Mihai Bădău: „Scoatem oamenii la vot, apoi îi îngropăm, de luni, că oricum nu mai sunt de folos. Acesta e genocid”

Într-un articol publicat pe blogul său, profesorul universitar şi jurnalistul Horea Mihai Bădău consideră că românilor le sunt ascunse intenţionat date importante despre evoluţia pandemiei pentru că trebuie să iasă la vot, indiferent de consecinţele asupra sănătăţii lor.

   

„De ce Franța bate record după record la numărul de cazuri, ieri a avut peste 16.000 de cazuri pe zi, iar azi tot peste 16.000, deși masca este obligatorie peste tot, în toate spațiile închise, deschise, pe toate străzile, nu doar pe cele aglomerate, de la 1 septembrie? Iar în Marsilia și Nisa toate barurile și restaurantele au fost închise?

De ce în Spania sunt peste 12.000 de cazuri pe zi, deși se poartă mască peste tot, iar Madrid a intrat parțial în lockdown?

De ce în Marea Britanie s-a ajuns la 6,874 de cazuri pe zi, deși masca este obligatorie peste tot și s-au introdus restricții, printre care închiderea restaurantelor și barurilor la ora 22?

Răspunsul e aici.

De ce toate aceste lucruri nu se spun de către presa românilor? Cumva pentru că oamenii trebuie să iasă la vot, indiferent de consecințele asupra sănătății lor, mizerabililor? Sunteți în stare să sacrificați oamenii pe care ar trebui să-i reprezentați, ca să ajungeți în scaune, mizerabililor. Acesta e genocid.

Acum nu mai e bine ca presa să sperie lumea? Era bine să o sperie la 300 de cazuri pe zi, să o bage în paranoia și în alte tulburări nervoase, dar la 1.600, când Europa explodează, suntem relaxați, deschidem școlile și ….mergem la vot.

Și pe urmă? Haideți să scriu eu ce nu scrie nimeni: Ministrul Sănătății a anunțat azi, după ce a închis restaurantele din Marsilia și Nisa că nu este un gest singular, îndreptat împotriva unor orașe, ci o încercare disperată de a opri un virus care este de neoprit. Și, a mai spus, ministrul, în următoarele săptămâni vor intra mai multe zone în lockdown. Și posibil, va intra toată Franța în lockdown, a spus azi primul-ministru, dacă nu se reușește stoparea răspândirii virusului. Primul ministru al Marii Britanii le-a spus britanicilor că aceste zile sunt singura șansă a britanicilor de a scăpa de lockdown. Adică, dacă în aceste zile nu se reușește controlarea virusului, Marea Britanie va intra din nou în lockdown.

Noi scoatem oamenii la vot, apoi îi îngropăm, de luni, că oricum nu mai sunt de folos. Ne refugiem în vilele noastre cu grădină de la Snagov, în vilele noastre de la mare și de la munte, pe ei îi închidem în apartamentele și garsonierele din blocuri și îi scoatem iar în decembrie, la vot.

Așa se mână turma. În staul, apoi în țarc, apoi iar în staul. Acum Titanicul se scufundă. Noi stăm pe punte, cu orchestra la ureche, ca să nu vedem cum se apropie valurile și să votăm duminică.

Că ăsta e rolul nostru. Să hrănim cu bani publici politicienii și, din 2020, să-i hrănim și cu sănătatea noastră.”

Horea Mihai Bădău este formator acreditat ANC, lector universitar doctor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, profesor-cercetător la Universitatea Sophia Antipolis din Nisa, Franța, profesor-invitat la Universitatea Franche-Comte, Montbelliard, Franţa, cercetător-principal la Laboratorul de cercetare Sic.Lab Mediteranee Nisa-Toulon şi coordonator al Grupului pentru Acțiune Etică Online (GAEO) din cadrul Centrului de Acțiune, Resurse, Formare pentru Integritate Academică al Universității din București.

De asemenea, este jurnalist la Realitatea TV (editor si editor-coordonator), Radio France Internationale (realizator talk-show), Mediapro (Fondator și Redactor Șef la portalului Mediapro – www.apropo.ro);

Fondator și președinte al Asociației Consumatorilor de Media care a militat timp de 10 ani pentru respectarea principiilor deontologice în presa românească.