Firea si-a recunoscut infrangerea. Acuzatiile grave lansate de fostul primar al Capitalei

Fostul primar al Capitalei Gabriela Firea a facut, luni, primele declaratii oficiale. Ea spune ca infrangerea suferita in fata lui Nicusor Dan a fost provocata de unirea partidelor de dreapta si dezbinarea celor de stanga.

   

”Oameni care ar fi putut sa puna umarul, astfel incat echipa mea sa-si poata continua proiectele – din respect pentru bucuresteni, nu pentru mine, nu-mi facea mie o favoare – au facut tot ceea ce a tinut de ei, acei oameni din centru si centru stanga, astfel incat sa ma loveasca, sa ma loveasca cot la cot cu adversarii mei.

Daca de la inamici accepti mai usor anumite critici, pentru ca pana la urma acesta este jocul democratic, atunci cand cei din familia ta te lovesc, de multe ori pe la spate, stiti cum se spune, cutitul infipt in spate, e mai dureros.” – a declarat Gabriela Firea.

”Si cred ca romanii ii vor sanctiona pe acei politicieni care in loc sa renunte la orgoliul lor, la, nu stiu, jocurile lor, la pretentiile de marire politica au preferat pur si simplu ori sa stea separati de aceasta batalie din Capitala, sa considere ca nu este a lor sau sa aduca contracandidati ori chiar sa faca declaratii total neadevarate impotriva mea. Iar ceea ce este si mai neplacut e faptul ca unele din aceste personaje politice, si aseara si azi dimineata se plimbau prin platouri de televiziune, pe la partide, faceau declaratii nonsalante.

Mi s-a parut, asa, ca suntem intr-un scenariu scris dupa un roman de-al Agathei Christie. Stiti, parca era un criminal care s-a intors la locul faptei. Asa au perceput acesti oameni politicile de stanga si centru stanga, care si-au adus energia si aportul la rezultatul de astazi, deci la castigul dreptei, si care aseara si azi veneau sa vada urmele.” – a mai declarat Gabriela Firea.

In 7 iulie, Gabriela Firea s-a declarat dezamagita si chiar socata de decizia lui Robert Negoita de a nu mai candida din partea PSD si a afirmat ca se astepta ca acesta sa o informeze despre o astfel de decizie.

”Cum poate sa-mi spuna mie acum ca am tradat PSD?”, s-a intrebat Negoita, care a acuzat-o apoi pe Firea ca ”minte cu o lejeritate dezarmanta”.

„Am tinut ca in aceasta interventie ultima in calitate oficiala vrem sa continuam munca impreuna pentru modernizarea Bucurestiului. Pretuiesc fiecare vot si il port in suflet si sa promit sa nu va dezamagesc niciodata. Sunt faptele sunt proiectele. Nimeni nu le poate demola. Nimeni nu poate demola Spitalul de la Gomoiu, de exemplu”, a mai spus Gabriela Firea.

„In afara de obiectivele pe care le-am finalizat sunt cateva la care tin si sper ca noul echipa sa le duca la bun sfarsit – Spitalul Metropolitan mi-as dori sa fie finalizat. De asemenea, pasajul Doamna Ghica sa nu devina un santier abandonat. De asemenea, prelungirea Ghencea. Ce pot sa va mai spun este ca in CGMB reprezentarea va fi asigurata.

Potrivit datelor BEC, PNL si USR PLUS au vot majoritar. Cred ca e mai bine sa se intample lucrurile asa. Probabil daca as fi primit de la bucuresteni al doilea mandat, acesta ar fi fost aproape imposibil de exercitat, din cauza unei majoritati de dreapta in Consiliul General care s-ar fi opus oricarui proiect pe care l-asi fi propus. Deci absolut o situatie delicata ar fi fost in urmatorii 4 ani. Nu am ce sa imi reprosez decat ca am facut prea multe la Primaria Capitalei. Las proiecte in valoare totala de 1 miliarde de euro”, a mai spus Gabriela Firea.