Factură uriaşă la Electrica, pentru o bătrână care locuieşte în străinătate

O pensionară din Codlea care s-a stabilit în străinătate şi locuieşte mai puţin de 6 luni pe an în ţară a primit o factură de la Electrica de 42.000 lei. Expresia „factură cât casa” se potriveşte cum nu se poate mai bine în cazul unei femei din Codlea, în vârstă de 78 de ani. Bătrâna, care este singură, a primit o factură de 42.000 de lei de la Electrica. Dacă şi-ar vinde apartamentul, ar putea plăti cel mult trei asemenea facturi.

   

Femeia este stabilită în străinătate şi, chiar şi atunci când vine în ţară, locuieşte o parte din timp la fiica sa. Ea arată că nu are cine ştie ce aparatură în locuinţă, astfel că i-ar fi foarte greu să consume atât de mult curent încât factura să fie una cât pentru întreg cartierul.

„De când am primit aceste facturi, mi-a crescut tensiunea foarte mult, nu mai am somn şi îmi vine să plâng mereu! Plâng şi pe stradă! Am fost la sediul Electrica din Codlea şi mi-a zis că nu are ce să facă, să plătesc şi apoi mai vedem. Eu stau 6 luni în România şi, când stau în România, stau şi la fata mea. Eu am 78 de ani şi am un apartament cu două camere, 4 becuri LED, un frigider şi o maşină de spălat. Stau singură! Nu ştiu ce să mai fac! Cei de la curent au zis să o plătesc. De unde atâţia bani?”, s-a plâns femeia pentru observatornews.ro.

În ultima perioadă, numărul facturilor cu valori extrem de mari de la Electrica a crescut simţitor. Clienţii care primesc asemenea înştiinţări spun că reprezentanţii furnizorului de curent electric nici măcar nu vor să stea la discuţii, înainte ca facturile să fie plătite. În cazul femeii din Codlea, factura se apropie de 9.000 de euro, adică pensia medie pe mai bine de doi ani.