“Eugen e soțul meu de 40 de ani. L-am luat deoparte și i-am zis că viața noastră intimă a murit. Credeți că la 60 de ani nu mai e dorință? Este, iar el nu mai făcea dragoste deloc cu mine. Până când, într-o noapte, am aflat adevăratul motiv”

„Cine se gândește că, odată cu apariția senectuții, din cuplu dispar problemele amoroase, cum ar fi aventurile, se înșală! Eu m-am confruntat cu infidelitatea soțului meu la 60 de ani, o vârstă la care, cred unii, ar fi trebuit să ne preocupe nepoții și biletele la… Herculane. Pe el îl preocupa însă mai degrabă amanta.

   

Dacă mi-ar fi propus cineva, când aveam douăzeci de ani, să-mi împart bărbatul cu o femeie, cred că aș fi fost în stare să-l strâng de gât. Nu la fel am gândit și la 60, după patruzeci de ani de căsnicie…

— Mimi, ar trebui să mă înțelegi și tu… Sunt bărbat…

— Eugen, ce să înțeleg? Eu nu mai pot înțelege. Atât timp cât viața noastră sexuală a murit de atâta timp, cum pot să mai înțeleg că ești bărbat?

— Dacă nu mă culc cu tine, asta nu înseamnă că…

— Eu am o mare teamă…

— Ce teamă, Mimi?

— Cu inima aia a ta… Ai mare grijă! Nu aș avea deloc liniște dacă aș fi în locul tău…

— Tu mă iei în râs acum?

— în ce vrei să te iau? în plâns? Vrei să urlu în fața ta și să îți spun că mă simt mai mult decât o femeie înșelată, o femeie părăsită?

— Tu nu mai vrei să mai faci nimic cu mine! mi-a reproșat soțul meu, ca și când ar fi avut o revelație.

— Ești un mare glumeț! Dar nu fac totul cu tine?

— Totul și nimic!

— Nimic?! Dar serile în care te ascult cum te plângi că ți-e teamă de ziua în care nu mai deschizi ochii sau de posibilitatea unei boli oribile, dar mesele pe care le luăm împreună și le-am gătit zeci de ani cu același drag, dar curățenia pe care o găsești mereu în baie și în dormitor, pentru că, știi bine, ești un mare maniac al igienei? De toate astea ce spui? Sunt nimic?

I le spuneam și nu mă mai opream din spus. Ca și când patruzeci de ani aș fi trăit într-o permanentă muțenie. Brusc, nu mai eram bună, nu mai făceam nimic cu el, pe scurt, nu mai reprezentam o tentație…

Era suficient că aflasem la modul cel mai grosolan de amantlâcul lui pervers. îmi spunea că pleacă pe munte ca să facă pe ghidul – ceea ce nu era neadevărat! -, dar, minune!, se atașase mai mult decât era permis de o turistă… 0 turistă, auzi… Prostul de el! S-a dat singur de gol spunându-i numele în somn. Probabil că o visa… Evident, era mult mai tinerică și mai entuziasmată decât mine. La vârsta ei, dacă stau și mă gân-desc bine, așa eram și eu… De fapt, asa l-am și cunoscut pe Eugen, pe munte. In prima partea a căsătoriei, cred că vreo 10 ani, am bătut cu el toate pădurile, am luat la picior Făgărașul, Retezatul, tot ce e mai spectaculos din țara asta, fără să mă plâng vreodată că nu aveam chef sau poate starea necesară. După aceea, au venit copiii și am lăsat-o mai moale. El, nu. Iar eu nu am fost împotrivă. Mare greșeală am făcut!

— Este vina mea!

— Este a amândurora, Mimi…

— Nu, nu… E vina mea… După ce s-au născut copiii, trebuia să-ți impun să stai acasă, lângă mine…

— și să mă culegi eventual de prin crâșme, nu? Tu crezi că aș fi acceptat cu seninătate… Ce Dumnezeu, Mimi…

— Bine, Eugen, să revenim la subiect! Dacă divorțăm, râde lumea de noi! Avem 60 de ani! i-am zis eu, încercând să-mi țin sub control revolta.

— Nu știu ce să zic acum, Mimi! Nu știu ce să zic…

— Mă mai iubești?

Când l-am întrebat asta, s-a uitat la mine ca și când m-ar fi văzut pentru prima dată în viața lui, ca și când nu știa de unde venise întrebarea și voia să vadă buzele care rostiseră aceste cuvinte. îmi amintesc, cu amară nostalgie, cum îmi spunea în fiecare zi aceste vorbe în tinerețe. Acum trebuia să-l întreb eu… Răspunsul lui m-a uimit.

— Cum să nu?! Ce întrebare e asta?

— Eugen, mi-ai răspuns cu o întrebare…

Probabil că mai existau sentimente, în sensul obișnuinței, al respectului. în niciun caz în sen-sul vâlvătăii care leagă doi oameni îndrăgostiți nebunește unul de altul. îi era greu să spună nu, pentru că nu era vorba de ură. Dar îi era greu să spună și da, pentru că nu mai era vorba de acea dragoste de la începutul unei relații.

— Vei fi uimit… am continuat eu discuția.

— Uimit? De ce?

— Dacă tu m-ai întreba pe mine, aș ști ce să-ți răspund.

— și ce mi-ai răspunde? îmi poți spune? a reluat el, curios.

Pag Anterioara1 din 2