Eu i-am salvat viața ei, ea mi-a salvat-o mie

   

Spre surprinderea mea, nu a negat nimic. De altfel, ar fi fost în zadar, după cât de evidente erau dovezile… Mi-a dezvăluit, printre lacrimi, că pur și simplu nu știe de ce. știa numai că s-a întâmplat. Era vorba despre un coleg de serviciu, care o curtase ani buni, și pe care, cu timpul, l-a perceput ca foarte drăguț, inteligent și manierat. Pas cu pas, nemernicul, folosindu-se de tot felul de subterfugii psihologice, i s-a infiltrat în suflet și a făcut-o să cedeze.

După spusele Mădălinei, ticălosul nu se sfiise să îi sugereze chiar că nu e sănătos ca o femeie să cunoască intim doar un bărbat în toată viața ei… Aceasta, precum și multe alte bazaconii cu care i-a împuiat capul i-au sucit mințile soției mele și, astfel, i-a devenit amantă – repet, astfel mi-a înfățișat ea evenimentele, încercând cumva să îmi sugereze că este o victimă, iar vina ar fi numai și numai a insistentului hăndrălău. Ce tupeu pe ea!

Am decis pe loc să divorțez și i-am spus asta, iar ea nu s-a opus. Singura sa condiție a fost ca Mihai să rămână în custodia ei, lucru pe care, de altfel, știind cât de mămoși sunt băieții, l-am acceptat. Procesul părea să fie unul scurt și fără circ, mai ales că deciseserăm să vindem apartamentul și bunurile și să împărțim suma rezultată pe din două.

Problema cea mare a apărut însă la final, atunci când m-am îngrozit să constat că trăisem 13 ani lângă un monstru! Pur și simplu, Mădălina, susținută de o armată de avocați extrem de abili și de martori – dintre care pe unii nu-i văzusem în viața mea -, a cerut ca eu să nu mai am dreptul să îmi văd niciodată copilul. și ce e mai rău e că a obținut asta…

Prevalându-se de niște fotografii pe care mi le făcuse – ce vicleană și parșivă femeie! – în noaptea în care m-am îmbătat de supărare și am dormit pe covor, ca și de niște declarații mincinoase ale unor vecini plătiți, m-a „scos” un alcoolic inveterat și, prin urmare, un element periculos și care nu are ce căuta în preajma copilului. Greu de crezut, dar adevărat! Eu, care îmi iubeam copilul mai presus de orice pe lumea asta și care făcusem eforturi enorme să îl cresc până la 3 ani, nu mai aveam voie să îl văd!

Până la urmă, am ajuns la o înțelegere destul de dureroasă pentru mine, dar asta a fost tot ce am putut obține: am renunțat la jumătatea mea de bani în favoarea mamei – chipurile, ca să poată să crească băiatul în siguranță materială – și, în schimb, am primit dreptul de a-mi vedea băiatul în weekenduri și în vacanțe. și astfel am rămas fără nimic și a trebuit să mă întorc în casa părintească și să o iau de la zero, mulțumirea fiind aceea că puteam să îl văd pe cel mic…

— Doamne, ce femeie rea! O scorpie mai mare nu puteai găsi! Lângă cine ai stat atâția ani, Bogdan? mă compătimeau părinții.
Fratele meu era chiar mai înverșunat:
— Jigodia! ți-a mâncat 13 ani din viață, apoi te-a ruinat!

A trecut un an de la proces. Mihai, pe care îl vedeam regulat și care era însuși sensul existenței mele, avea patru ani atunci când am primit cea mai cumplită veste din viața mea. Așadar, anul trecut m-am trezit acasă cu doi dintre avocații fostei soții, care mi-au zis atât atunci când i-am întrebat ce doresc:
— Citiți hârtia aceasta și veți înțelege!

Am citit imediat hârtia respectivă și am simțit că mi se înmoaie picioarele. Era o chemare în instanță pentru stabilirea paternității. Ce se întâmpla? Acum, la un an după ce îmi luase totul și îmi lăsase numai dreptul de a vedea băiatul, ticăloasa curvă (scuzați cuvântul, dar e cel mai potrivit aici), adică fosta mea soție, mă anunța că Mihai nu era copilul meu, ci îl concepuse cu amantul ei! Ceea ce însemna că legătura lor adulterină dura de ani buni, iar ea mi-a ascuns asta până mi-a stors partea mea de bani… Fără să mai pomenesc de faptul că eu crescusem timp de trei ani copilul altuia!

Am făcut un șoc extrem de puternic și era gata-gata să înnebunesc. Au fost zile și nopți cumplite, în care nu mai știam pe ce lume sunt. Numai prezența părinților și a fratelui meu lângă mine m-a ajutat să rămân în viață și să nu devin o legumă. Simțeam că nu mai am de ce să trăiesc… deși îl iubeam pe copil la fel de mult ca în clipa în care l-am strâns prima dată în viață ca pe copilul meu! Simțeam că, dacă nu îmi găsesc un alt țel în viață, nu mai are rost să continui. Gândul sinuciderii mă vizita tot mai des și nu vedeam altă soluție să scap de chinul insuportabil… Până în urmă cu câteva luni, când mi s-a întâmplat un lucru incredibil, minunat!

Într-o seară, mergeam la pas, pe bulevardul Magheru, spre casă, cu gândurile mele, cu amintirile mele dureroase, care mă bântuiau neîncetat.

Pagini: 1 2 3