“Eram singura din casă care îl visa pe fratele meu mort. I-am dat și de pomană, dar a continuat să-mi apară în vis. După un timp am început să mă simt extrem de slăbită și am mers la doctor…”

Era singura din casă care își visa fratele meu mort.

   

Și, deși i-a dat de pomană, după cum este obiceiul, fratelei ei mai mic a continuat să-i apară în vis. La un moment dat a simțit că ceva în neregulă se întămplă cu ea.

“În vara anului 1985, fratele meu mai mic cu doi ani a murit înecat în apele învolburate ale râului Bistriţa. Din toţi ai casei, mamă, tată şi cei patru fraţi, eu eram cea care-l visam mai des. Timp de vreo doi ani, aproape sea­­ră de seară, în visele mele el co­linda văi­le şi dealurile Ta­­ma­şu­lui, satul în care ne-am năs­cut amân­doi şi în care trăiesc şi azi. Nu erau vise urâ­te, dar nu ştiam ce se întâmplă de apă­rea numai în somnul meu.

Toţi îmi spuneau să-i dau de pomană, că asta doreşte în lumea de dincolo, dădeam, dar îl vi­sam mai departe. De multe ori, îl visam ca fiind ocrotitorul meu: mă scotea din pră­pastie, mă ajuta să trec peste o apă mare, mă apă­ra de duşmani. Ca o stranie coincidenţă, în vremea aceea eu mă sim­ţeam din ce în ce mai slăbită, pu­te­rile mă lăsa­seră par­că, nu puteam ridica o gă­lea­tă de apă, nu pu­team să mănânc, transformându-mă încet într-o umbră. Fa­ţa îmi era găl­bejită şi mă sprijineam ca să merg. Într-una din seri, l-am visat pe fratele meu în postură de medic. Mă supu­nea unor teste, mă trata şi îmi spunea că am sosit la el chiar la timp. Simţindu-mă foarte rău, a doua zi am mers la doctor şi ultima şi sin­gura salvare a fost internarea. Mi s-a pus diag­nosticul de anemie feri­pri­vă cu hemo­globina 6,23, făcându-mi-se trans­fu­zie cu două flacoane de sânge, tratament şi regim spe­cial.

Cât timp am stat internată (3 săptămâni) l-am mai visat o singură dată. Se făcea ca o umbră dea­supra patu­lui meu. S-a apropiat de mine şi mi-a şoptit: “Ai grijă de tine, cum ai avut şi de mine, dân­du-mi de pomană” şi umbra a dispărut.”