„Eram gravidă cu al doilea copil și în timp ce hoinăream prin magazine după hăinuțe, am simțit o mână atingându-mă pe umăr. Am tresărit, iar când mi-am întors privirea, am crezut că nu văd bine.”

„Eram gravidă cu al doilea copil și în timp ce hoinăream prin magazine după hăinuțe, am simțit o mână atingându-mă pe umăr. Am tresărit, iar când mi-am întors privirea, am crezut că nu văd bine. De atunci, am zis că viața mea a devenit un coșmar. Victor, soțul meu a aflat totul..” De necrezut ce i-a făcut bărbatul cu care era căsătorită

   

M-am întrebat de multe ori dacă soarta nu ne pune intenționat la încercare, să vadă dacă merităm cu adevărat să fim fericiți. M-am grăbit cu măritișul, e foarte adevărat. Mă despărțisem de fostul iubit, Adrian, ne-am certat prostește, iar el s-a însurat cu prima venită, așa că m-am gândit că cel mai bun lucru ar fi să fac și eu la fel.
Imi plăcea un coleg de serviciu și îmi dădusem seama că nici eu nu-i eram indiferentă, așa că am făcut eu primul pas și nu am regretat. Victor este un om minunat, un sufletist, un familist, un bărbat așa cum și-ar dori, probabil, orice femeie. Relația noastră a progresat foarte rapid și, în mai puțin de șase luni, ne-am căsătorit, iar peste un an eram părinți. Eram convinsă că viața alături de el și de copilul nostru este „fericirea”.

După ce am născut și al doilea copil, i-am mulțumit lui Dumnezeu că mi-a dăruit ceea ce atâția alți oameni caută uneori o viață întreagă fără să găsească. Am stat acasă câțiva ani, să-mi cresc copilașii, să-i pun pe picioare, cum s-ar spune, iar când am simțit că am curajul să-i dau la grădiniță, m-am întors la firmă, să-mi fac o carieră și să-mi asigur o pensie, firește.

Intre timp, Victor avea propria afacere. Trebuie să recunosc că nu sunt una dintre femeile care țin cu tot dinadinsul să se simtă împlinite pe plan profesional, ba chiar dimpotrivă, mie mi se pare că o femeie e femeie cu adevărat dacă iubește și face copii. Sunt, probabil, de modă veche.

Soțul meu este un perfecționist, un om descurcăreț, un om căruia îi place să pună umărul pentru bunul mers al lucrurilor, care visează să schimbe în bine viața în societatea noastră. A refuzat cu îndârjire să plece la muncă în străină-tate și a reușit să le demonstreze prietenilor lui că se pot face și aici lucruri bune și se poate trăi decent, dacă ai voință și imaginație.

Nu am să vă vorbesc acum despre afacerile lui, ceea ce pot să vă spun este că are succes și numele lui a ajuns să fie cunoscut și pe meleaguri străine. De multe ori, când prietenii lui vin în țară, îi invităm la noi – locuim într-o casă super-bă, așa cum ați văzut numai în revistele sau documentarele despre casele vedetelor, avem o grădină imensă, plină de flori, o livadă cu tot felul de pomi fructiferi și o vie cu viță nobilă. Soțul meu se ocupă personal de producerea unei țuici și a unui vin care sunt numai pentru prieteni.

Sunt convinsă că vă spuneți deja că, într-adevăr, am toate motivele să fiu o femeie fericită și că nu mi-aș mai putea dori nimic în plus, căci l-aș putea mânia pe Dumnezeu, mai ales că atâtea alte femei se mulțumesc sau au parte de mult mai puțin. Da, aveți dreptate, numai că… așa suntem noi, oamenii, schimbători și nerecunoscători.

Când eram însărcinată cu al doilea copil, umblam prin magazine după hăinuțe. Medicii îmi spuseseră că voi avea o fetiță de data asta și căutam lucrușoare potrivite. îmi place la nebunie să cutreier magazinele pentru copii. Nu o dată mi s-a întâmplat să cumpăr ceva numai că pentru că acel lucru mi-a plăcut mie, nu pentru că aș fi avut nevoie de el. Așa se face că cei doi copii ai noștri au avut mult mai multe jucării decât mulți alții și hăinuțe mult mai multe decât ar fi putut purta.

Am îndreptat însă lucrurile și le-am dăruit unor copii fără părinți, nedreptățiți de soartă. De altfel, chiar și acum, în fiecare weekend vin în vizită la noi câțiva copii de la un cămin de copii, de care ne ocupăm eu și soțul meu, iar copiii noștri îi iubesc de parcă ar fi frații lor.

Așadar, într-o dimineață, în timp ce hoinăream prin magazine, am simțit o mână atingându-mă blând pe umăr. Am tresărit, dar nu m-am speriat.

— Sper că nu te-am speriat!

M-am întors și l-am văzut pe fostul meu iubit, pe Adrian. ținea un copilaș de mână, care privea vrăjit la rafturile cu jucării.

— Nu, nu m-am speriat… Ce copil frumos! Să-ți trăiască!
— și ție! Să ai o naștere ușoară! Câteva clipe s-a lăsat tăcerea. Ce ne mai puteam spune? în mod normal, ar fi trebuit să o luăm fiecare în altă parte și gata. Dar nu a fost așa.
— știi… m-am purtat oribil atunci și regret și în ziua de azi că te-am pierdut…

M-am uitat la el îngrozită, apoi la copil.

— Am divorțat de mama lui, dar îl pot vedea oricând. încă nu înțelege el mare lucru, dar e deștept, trăiește clipa, se bucură de orice, iar eu și fosta mea soție avem relații prietenești, slavă Domnului! Ea s-a recăsătorit, cu un prieten al meu, și deseori îmi petrec weekendurile cu ei. Mie mi-a fost greu să-mi refac viața. Nu mi te pot scoate din suflet. îmi pare rău, nu trebuia să spun asta acum, când tu… Iartă-mă! Am vrut să plec, să-l las baltă acolo, știam că nu trebuia să-l încurajez în niciun fel, dar n-am putut. Parcă mi se lipiseră picioarele de pardoseală. Din fericire, atunci, în ziua aceea, a făcut el ce trebuia, m-a salutat, și-a mai cerut o dată scuze și a plecat.

Pagini: 1 2