“Era ziua in care implineam 5 ani de casnicie. In seara aia m-am certat rau cu sotul meu si am plecat de acasa”. Incredibil ce-a descoperit Ana

Banuiesc ca vi s-a intamplat si voua ca, atunci cand erati mai suparati si mai nemultumiti de viata voastra, sa primiti o lectie care sa va faca sa va schimbati optica. Ei bine, eu am primit-o la timp, chiar inainte de a da cu piciorul unei casnicii frumoase.

   

Cuvant dupa cuvant, replica dupa replica, eu si David am inceput o cearta cum nu mai avuseseram Reprosurile curgeau fara oprire, toata casnicia noastra parea un chin, un sir nesfarsit de probleme. Eram amandoi indarjiti, hotarati sa ne aratam unul celuilalt ca asa nu mai merge. Motivul principal al discordiei era faptul ca, desi aniversam cinci ani de casatorie, David nu-si dorea decat sa stea acasa, in fata televizorului. Era un microbist impatimit, dar eu nu acceptam ca nu poate renunta la placerea asta in ziua aceea.

Nu-mi puteam crede urechilor. Primul an de casnicie il aniversaseram la spital, dand nastere fiului nostru, Ionut. Iar de atunci, sarbatoriseram acasa. E drept ca, o data, aniversarea se petrecuse cu oaspeti. Acum, imi doream sa savuram placerea de a petrece impreuna o seara romantica, la un restaurant. Visam lumina lumanarilor oglindindu-se in paharele cu sampanie, visam cum ne leagana ritmul lent al melodiei… David se incapatana insa sa-mi explice ca nu aveam destui bani pentru a petrece seara aniversarii in oras, ca ne aflam in a treia saptamana a lunii, cand fon-durile noastre scadeau considerabil si asteptam cu nerabdare salariul din luna urmatoare. Asta mi se parea o justificare de forma, fiindca stiam sigur ca David pastreaza mereu o suma de rezerva.

— Daca e vorba de bani, de ce nu folosim banii de rezerva? l-am intrebat, cu vocea ridicata. Nu e o ocazie suficient de importanta ca sa-i cheltuim?

— Nu se poate, Ana! Aniversarea nu e o situatie de criza! Nu-ti pierde uzul ratiunii, mi-a spus el, cu voce aspra. ti-am facut si un cadou, ce mai vrei?

Da, imi cumparase un cadou, o camasuta de noapte, iar eu avusesem grija sa ii gatesc felul lui preferat de mancare, plus un tortulet de ciocolata.. Totul decursese de minune pana in momentul in care ii sugerasem lui David sa rugam o vecina sa aiba grija de Ionut, pentru ca noi doi sa petrecem seara in oras. David se uita la mine, de parca i-as fi vorbit intr-o limba necunoscuta.

— Sa iesim in oras! Asta imi doresc sa facem astazi! Asta face orice cuplu normal cand isi aniverseaza casatoria. Vreau sa mergem sa dansam, sa ne simtim bine!

David isi mentinea insa pozitia, si asta ma enerva.

— Ana, stii doar ca am depasit deja bugetul si, pentru o asemenea seara, as fi nevoit sa ma imprumut pana la salariu. Pur si simplu nu ne putem permite, intelegi?

Banii erau lucrul cel mai de pret pentru David. Calcula tot timpul, pana la ultimul leu. Dar de asta data, nu mai suportam sa-i ascult astfel de argumente. Oricat am incercat sa-l induplec, m-am lovit de un refuz.

— Nu se poate. Vrei sa ramanem fara bani de paine, pana la leafa?

— Nu putem trai numai cu paine, i-am raspuns. Avem nevoie si de altfel de hrana.

— Ai dreptate, dar, deocamdata, painea ramane prioritatea noastra, mi-a spus el, iritat peste masura. Pe langa asta, peste doua ore, o sa fie la televizor un meci important.

— Nici nu stii cat rau imi faci, am soptit.

David s-a ridicat de la masa. Nu-si terminase felia de tort, nici nu-mi multumise pentru masa pe care o pregatisem cu atata drag. L-am urmarit pana in living, unde s-a asezat in fotoliu. M-am postat in fata lui, dar se pare ca nu-l interesam eu, ci ziarul pe care nu apucase sa-l frunzareasca in ziua aceea. Am inceput sa ii vorbesc, sa ii spun tot ce aveam pe inima. I-am zis ca mi-ar placea sa facem din cand in cand ceva deosebit, ceva iesit din cotidian, ca orice cuplu are nevoie de clipe de felul acesta.

În taina, imi doream ca David sa fie ca Adrian, cumnatul meu. Adi era omul pe care nu l-ai fi gasit cu siguranta acasa, in seara in care-si aniversa casatoria. Muncea enorm, dar stia sa se si distreze.

Sarcastic, David mi-a raspuns, la un moment dat, fara sa-si ridice ochii de pe ziar:

— E impresionant monologul tau, dar nu te mai osteni…

Asta era prea de tot. Desi imi venea sa plang de suparare, l-am intrebat daca nici macar la un film n-ar vrea sa iesim. David

s-a uitat la mine o secunda, apoi mi-a spus:

— Se vede treaba ca n-ai inteles ce am incercat sa iti explic. Am vorbit degeaba la masa, tu tot pe-a ta o tii.

— Bine, ma duc singura! Voiam sa ies undeva astazi, cu tine. Esti un insensibil!

— De ce nu te uiti impreuna cu mine la meci? Nu poti face tu asta pentru mine? Daca nu, fa cum vrei!

Pagini: 1 2 3