Ea e femeia cu cele mai lungi unghii din lume. Nu le-a mai tăiat de peste 25 de ani

Are cele mai lungi unghii din lume şi a intrat în Cartea Recordurilor! De peste 25 de ani nu le-a mai tăiat! Iată povestea americancei care a vrut să fie diferită şi specială! Are cea mai mare atracţie la copii!

   

Americanca Ayanna Williams se poate lăuda cu un record…neobişnuit. Originară din Huston, Ayanna a reuşit să-şi facă loc în Cartea Recordurilor după ce nu şi-a tăiat unghiile de aproape 25 de ani. Povestea aceasta specială şi neobişnuită a început în urmă cu ani de zile, mai exact pe când era tânără.

„Numele meu e Ayanna William şi locuiesc în Houston, Texas. Am început să îşi las unghiile să crească pe la 23 sau 24 de ani. Nu ştiu de ce am făcut asta, am zis să le las să crească câţiva centimetri, apoi şi mai mari şi…am ajuns aici.”, a spus ea într-un interviu pentru Guinness World Records.


Azi, unghiile sale măsoară peste 60 de centimetri. Tânăra recunoaşte că asta i-a adus şi câteva dezavantaje. Spre exemplu, Ayanna se îmbracă şi se dezbracă foarte dificil, din cauza unghilor. Apucă foarte greu obiectele din jurul ei, dar se descurcă să mănânce sau să bea. Cu toate acestea, e foarte activă. Reuşeşte să aibă un job, dar şi să aibă grijă de nepoţi.

„Să-mi pictez unghiile îmi ia aproximativ o săptămână. Sunt o perfecţionistă, aşa că îmi ia ceva timp. Jobul meu e acela de manichiuristă. Ironic…fac unghiile clientelor. Dar am şi grijă de nepoţii mei.”, a mai adăugat ea.

Pentru a fi sigură că nu va rămâne fără unghii şi că nu riscă să şi le rupă, ea foloseşte mereu un strat de acril pe care îl aplică cel puţin o dată la două zile.