E OFICIAL! Politia a facut anuntul! E de interes pentru toti romanii de la 1 august

Poliţiştii vor putea dovedi mai uşor comportamentele agresive sau inadecvate la adresa lor începând din august. 6.000 de camere portabile vor intra în dotarea Poliţiei Române în această vară – echipamente de ultimă generaţie folosite deja cu succes în marile capitale europene. Vor ajunge la agenţii din teren, care le vor ataşa pe uniformă în momentul în care intră în tură, atunci când îşi preiau şi armamentul. Imaginile de la intervenţii vor fi folosite ca probe în anchete şi pot fi de ajutor şi atunci când un cetăţean e abuzat de forţele de ordine.

   

Camerele poliţiştilor români vor putea fi observate foarte uşor pentru că vor avea mărimea unui telefon mobil. Vor fi ataşate pe uniforma agenţilor. A fost semnat deja un acord cadru pentru 12.000 de bucăţi, iar primele dispozitive ar urma să ajungă la finalul lunii august.

Sunt camere de ultimă generaţie făcute special pentru forţele de ordine. Pot înregistra până la 12 ore la standarde înalte. Au capacitatea de a filma cadre largi şi de a înregistra înainte de a fi pornite tocmai pentru a nu pierde momente cheie din intervenţia poliţiştilor.

Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt IGPR: Bodycamerele vor intra în dotarea polițiștilor din teren, în uniformă. Vorbim de cei de la ordine publică, transporturi sau rutieră, pentru că ei sunt primii care intra în contact cu cetățeanul.

Exact acelaşi tip de echipament este folosit deja cu succes de Poliţia Metropolitană din Londra.

Scopul acestor dispozitive este să filmeze orice intervenție pentru a preveni mita sau eventuale agresiuni. Nu întodeauna intervenţiile au loc în zone în care se află camere de supraveghere. Fără dovezi nu s-ar fi putut afla de exemplu că deputaţii PSD implicaţi în scandalul din Centru Vechi le-au adresat expresii jignitoare poliţiştilor.

Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt IGPR: Ce e important de reținut. Imaginile vor fi folosite doar în cazurile unor anchete penale. Fie că vorbim despre o sesizare de abuz în serviciu venit din partea cetățenilor sau un caz de ultraj. Prin folosirea lor se va respecta protecția datelor cu caracter personal.

În total, 12.000 de camere de ultimă generaţie vor ajunge la poliţiştii români. Valoarea contractului se ridică la peste 15 milioane de lei.