Dragostea adevărată s-a născut la sat

Cine ar fi crezut că-mi voi găsi mireasă taman hăt departe, într-un sat de care nu auzisem în viața mea, unde aterizasem de nevoie, într-o delegație de două săptămâni?! Dar cu dragostea nu te pui, vă rog să mă credeți…

   

Așezarea bihoreană unde fusesem trimis – ca geolog – să văd dacă se pot face anumite prospecțiuni, adică dacă merită să fie făcute, era unul dintre acele cătune somnoroase pe care progresul nu izbutește să le atingă. Excepție făcea (după cum aveam să aflu) doar încăperea aflată deasupra băcăniei, unde rulau filme în zilele de marți și vineri.

M-am dus acolo singur, cu trenul. E drept că institutul îmi oferise un autovehicul, dar știu ce înseamnă pentru vertebre o aventură rutieră pe drumuri de țară, așa că am preferat siguranța șinelor metalice. ținta misiunii mele o constituia un areal deluros, care îmi fusese prezentat la București pe o hartă întocmită după fotografii aeriene.

Sunt slujbaș al statului, iar statul nostru, când vrea să facă economie de resurse umane și bănești, consideră că cea mai bună echipă de lucru este cea compusă dintr-o singură persoană. Așadar, m-au trimis singur…

Dacă descinzi în halta din acel cătun, la apusul unei zile cam răcoroase de primăvară, când cei câțiva locuitori încă nu și-au aprins luminile în case, te copleșește sentimentul că te găsești la marginea lumii. Printre lucrurile pe care nici în ruptul capului nu le poți găsi acolo se numără hotelurile și motelurile.

Poate că, în prima noapte, aș fi dormit în haltă sau prin apropierea ei, dacă străinul apărut în cătun, cu un rucsac enorm în spate, n-ar fi stârnit curiozitatea unei bătrâne. Aceasta locuia singură, într-o casă mare – și s-a oferit să-mi închirieze o cameră pentru toată durata șederii mele, respectiv două săptămâni.

După patru zile de umblat pe coclauri, mi-am dat seama că nu era acolo nimic demn de prospectat, din perspectiva geologică pe care o avuseseră în vedere șefii mei. Mai rămăseseră nouă zile de delegație plătită, așa că am decis să rămân în splendidul decor împădurit și să consider aceste zile un fel de concediu. N-aveau cum să afle cei de la București cât au durat investigațiile mele. Mobilul meu urma să fie „stricat” pe toată perioada rămasă.

într-una din zilele pe care mi le proclamasem libere, am pornit să hoinăresc prin falnica pădure submontană, care răsuna de trilurile păsărilor. Ați întâlnit vreodată o zână a pădurii? Eu am întâlnit una!

în mijlocul unui luminiș, descoperisem o cabană din bușteni, plină de mușchi verde, care nu părea să fie locuită. O curiozitate infantilă mă îmboldea să cercetez dacă se poate intra înăuntru. Deodată, din spatele cabanei a apărut o tânără de vreo douăzeci și-un pic de ani, frumoasă foc, înaltă, mlădioasă, cu pletele castanii revărsate pe umeri. Purta adidași, blugi și o cămașă albă cu mâneci scurte, inadecvată răcorii de aprilie din adâncul pădurii.

— Intră, stăpânul e plecat! mi-a strigat ea, veselă.

— Bună ziua, domnișoară!

— Mă cheamă Ada. și nu mai sunt domnișoară de la paișpe ani.

— Mă rog…

— Hai să intrăm! Asta e cabana doctorului Irimia. Dar el nu vine aici decât vara. E pescar și vânător înrăit. Vânează fazani și prinde mrene în Criș. Eu l-am mai ajutat cu menajul, dar nu la coșmelia asta, ci la casa din sat. E bătrân. Uite, ce senil! Nici măcar n-a pus lacăt la ușă!

A deschis cu dificultate ușa grea, care scârțâia din toate balamalele.

M-am dus după ea, mecanic, irațional. Parcă eram doi copii care pătrundeau într-un loc atrăgător și interzis.

— Cu ce te ocupi în afară de… menaj?

— Sunt învățătoare.

— Aș putea paria că, de fapt, ești zâna pădurii…

— Zână? Da, bineînțeles! E „cool” să fii zână. M-ar fî deranjat însă dacă mă numeai Muma Pădurii…

— Nu e cazul, te asigur!

Cabana avea, la suprafață, o singură cameră, spațioasă, nemobilată, cu tot felul de lucruri atârnate în cuie bătute în lemnul pereților.

Tânăra a coborât, pe niște trepte, într-o pivniță – și m-am dus după ea. Eram uimit de existența pivniței. Ca să vedeți ce se poate ascunde sub o pădure… Subterana era alcătuită din două încăperi, ticsite de lăzi cu conținut misterios. în aer plutea un miros compus dintr-un amestec de mucegaiuri, praf vechi, întuneric și mister: o mireasmă de pivniță. Brusc, am avut revelația faptului că încălcam o proprietate privată. I-am zis tinerei:

Pagini: 1 2